Copil ţine Romania în viaţă la tenis

România ţi Finlanda se află la egalitate, scor 1-1, după prima zi a întâlnirii din Cupa Davis. Marius Copil a salvat situaţia în cel de-al doilea joc

Naţionala României de Cupa Davis a început, ieri, cu stângul întâlnirea cu Finlanda de la Cluj. Victor Crivoi nu a avut nicio şansă în faţa lui Jarkko Nieminen şi a pierdut în trei seturi, scor 5-7, 1-6, 2-6. Deşi diferenţa dintre cei doi jucători a fost clară, Victor a încercat să găsească scuze puerile pentru eşecul fără drept de apel pe care l-a suferit. " Jarkko Nieminen este un jucător experimentat. A avut şi el emoţii, am avut şi eu. Suprafaţa este cam lentă, s-a jucat mult de pe fundul terenului şi am obosit. Este foarte greu să pregăteşti un astfel de meci în patru-cinci zile. Eu am jucat pe hard după doi ani, iar în sală a fost şi foarte cald", a spus Crivoi, cel care a fost deranjat de atitudinea publicului: "Apreciem scandările suporterilor pentru noi, dar ele nu trebuie să vină între serviciile unu şi doi. Probabil că nu toţi fanii din Cluj au experienţă" . În celălalt joc al zilei, Marius Copil a salvat onoarea tricolorilor. Românul l-a învins pe Harri Heliovaara în patru seturi, scor 3-6, 6-4, 6-2, 6-3. Marius a pierdut primul set, dar a revenit spectaculos şi le-a câştigat pe celelalte două. În ultimul set, românul a fost condus cu scorul de 3-0 la gameuri, însă a reuşit să întoarcă şi s-a impus cu 6-3. Meciul de dublu este programat astăzi, de la ora 15.00 (în direct la TVR 1).