Evenimentul Zilei > Social > Copil, în stare gravă la spital. A dezvoltat un sindrom ca urmare a infecției cu SARS-CoV-2
Copil, în stare gravă la spital. A dezvoltat un sindrom ca urmare a infecției cu SARS-CoV-2

Copil, în stare gravă la spital. A dezvoltat un sindrom ca urmare a infecției cu SARS-CoV-2

Un copil în vârstă de trei ani se află internat la secţia de terapie intensivă a Spitalului Victor Gomoiu din Capitală, având sindrom inflamator multisistem, ca urmare a infecţiei cu SARS-CoV-2.

Directorul medical al Spitalului Gomoiu din Capitală, Diana Ionescu, a declarat că în prezent copilul se află în stare bună şi că acesta a fost transferat din Braşov.

„Copilul este în stare bună. A venit în garda de sâmbătă, prin transfer de la spitalul din Braşov. Diagnostic de prezumţie – meningită. La noi a fost diagnosticat cu multiple disfuncţii: disfuncţie respiratorie, disfuncţie cardiacă, un sindrom inflamator foarte pronunţat, modificări hematologice importante. A fost admis în terapie intensivă, unde medicii noştri l-au diagnosticat cu PIMS. Actualmente este într-o stare favorabilă. E neintubat, e stabil şi merge spre bine”, a precizat Diana Ionescu, într-o intervenţie pentru Digi 24, preluat de Agerpres.

Ea a menţionat că sindromul derivă din infecţia cu SARS-CoV-2.

„Copilul a fost infectat cu COVID undeva în jur de 30 septembrie, are un test pozitiv. La noi testele sunt negative, de RT PCR. Dar are IgG crescut, deci ne arată că a trecut prin boală. Este o reacţie inflamatorie multisistemică, ce apare la două-trei săptămâni după infecţia cu SARS-CoV-2″, a arătat ea.

Acesta este al treilea caz de sindrom inflamator multisistem din România. Primul copil care ajunsese la terapie intensivă, un băiețel de aproape 10 ani, a fost externat între timp, dar va mai avea nevoie de recuperare.

Primul copil a primit îngrijiti medicale timp de 17 zile. 11 a stat la terapie intensivă, pentru că era depedendent de masca de oxigen. Când starea lui de sănătate s-a îmbunătăţit, a fost transferat la secţia de pneumologie. Acum este bine.

Părinţii şi medicii care l-au îngrijit sunt fericiţi că băiatul s-a însănătoşit şi a plecat acasă. Este din Buzău şi a ajuns la spitalul din Capitală pe 12 septembrie, în stare gravă. Avea sindrom inflamator multisistem. O boală rară, care a venit pe fondul infecţiei cu noul coronavirus, iar organismul lui a reacţionat exagerat, spun medicii, pentru a se apăra. Avea toate organele inflamate.

Tatăl copilului: Suntem foarte bucuroși că s-a externat, se simte bine şi suntem foarte bucuroși că mergem acasă la fetița pe care o mai avem și ne așteaptă. Le mulțumim cadrelor medicale care s-au implicat și au dat dovadă de profesionalism.

Al doilea caz a apărut la începutul lunii octombrie când uadolescent infectat cu noul coronavirus a fost internat la terapie intensivă.

Sindromul inflamator multisistem este o reacţie exagerată de apărare a organismului care a apărut după ce tânărul a făcut COVID-19, iar mai apoi toate organele i s-au inflamat.

Un copil poate dezvolta acest tip de inflamare a tuturor organelor chiar și după mai bine de 40 de zile de la infectarea cu noul coronavirus, de aceea este importantă monitorizarea copilului și după ce un eventual test de COVID s-a negativat,explicau medicii, la Digi24, luna trecută, când în România s-a înregistrat primul caz de copil internat la ATI cu acest sindrom inflamator multisistem apărut în urma infectării cu noul coronavirus. 

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: