Situaţie incredibilă reclamată de părinţi la una dintre şcolile de elită din Timişoara: un copil de clasa I a fost agresat în toaletă şi rănit de un coleg mai mare. Conducerea şcolii încearcă muşamalizarea, iar Inspectoratul Şcolar refuză să se implice.
Incidentul a avut loc în data de 16 ianuarie, într- una din toaletele elevilor de la Liceul Pedagogic "Carmen Sylva" din Timişoara. Băiatul de clasa I a fost tăiat la mână de un elev mai mare, susţin părinţii, care şi-au dus copilul la spital pentru a-i fi cusută rana. Totuşi, măsurile în acest caz întârzie, atât din partea şcolii, cât şi a poliţiei. Elevii, audiaţi în prezenţa părinţilor Martorii povestesc că micuţul a ieşit din toaleta şcolii sângerând abundent la mână, după ce ar fi fost atacat de un băiat mai mare şi tăiat. O anchetă internă a scos la iveală că atacatorul este elev în clasa a IX-a. Directorul de la "Carmen Sylva", Ionuţ Cristescu, declară că "există o singură declaraţie, din partea unui copil de clasa I, cum că ar fi fost vorba de un briceag. Un băiat de clasa I a fost accidentat la un deget într-un grup sanitar". Nu de aceeaşi părere e tatăl victimei, avocat, care povesteşte că fiul său este puternic traumatizat. Audierile celor care s-au aflat în grupul sanitar la momentul atacului, cinci elevi de clasa I şi doi de clasa a IX-a, s-au realizat în prezenţa părinţilor lor (ei fiind minori), stabilindu- se că a fost vorba despre o armă albă. "Dacă l-am tăiat cu cutterul, nu trebuia oare să am sânge în buzunar?" – a declarat elevul acuzat în faţa celor prezenţi. Ce s-a întâmplat de fapt joia trecută în toaleta băieţilor de la "Carmen Sylva"? Sursele noastre susţin că elevii de liceu obişnuiesc să fumeze în pauze în toalete, iar acest lucru e categoric interzis de regulamentul şcolii. Se pare că joi, băieţelul de 7 ani le-a atras atenţia celor mari că nu au voie să fumeze în şcoală, iar unul dintre ei, ca să îl pună la respect, a scos cutterul şi i-a aplicat o corecţie, soldată cu rănirea celui mic. Director: "A fost un incident minor" În ciuda evidenţei, şi a faptului că, din banii părinţilor, şcoala beneficiază de o firmă de pază care nu şi-a făcut datoria, directorul liceului susţine că din punctul lui de vedere în unitate este "un climat de securitate". Directorul Ionuţ Cristescu este de părere că incidentul în urma căruia copilul de 7 ani a ajuns la spital cu mâna tăiată a fost "unul mic". Nimeni nu a depus plângere la Poliţie, însă conducerea şcolii a informat verbal oamenii legii care, potrivit ofiţerului de presă al IPJ Timiş, Ancuţa Morariu, "efectuează verificări pentru a stabili cu exactitate cauzele". Paradoxal, directorul şcolii declară că "Poliţia nu a trecut pe la noi". Şeful ISJ TImiş: "Noi nu vom lua nicio măsură" La fel de halucinante sunt declaraţiile şefului Inspectoratului Şcolar al Judeţului Timiş, Cornel Petroman. Iniţial, acesta a încercat să susţină că nu ştie de întâmplare. Apoi a spus că nu e treaba Inspectoratului să impună măsuri. "Noi nu vom lua nicio măsură: şcoala trebuie să o facă fiindcă s-a întâmplat în şcoală", a declarat Petroman. El aminteşte că directorul de la "Carmen Sylva" i-a spus că incidentul nu e încă clarificat, dar recunoaşte că "rana copilului a trebuit să fie cusută", dând de înţeles că nu era o zgârietură superficială, ci o tăietură produsă cu o lamă ascuţită. Şeful IPJ nu crede că e nevoie de controale suplimentare şi susţine că elevul agresor se va alege cu scăderea notei la purtare cu maximum trei puncte.