Părinții și copiii români vor fi „educați” să accepte familia homosexuală
Editura Evenimentul si Capital

Părinții și copiii români vor fi „educați” să accepte familia homosexuală

Autor: | | 39 Comentarii | 29363 Vizualizari

În trend european, proiectul „Strategia națională de educație parentală 2018 – 2025” prevede înființarea unei rețele de educatori parentali care să-i învețe, timp de două ore în fi ecare săptămână, pe părinții români și pe odraslele lor cum să scape de „mentalitățile conservatoare” și să accepte „diversitatea”.

După ce, săptămâna trecută, Curtea Europeană de Justiție hotăra că toate statele membre trebuie să ignore legile căsătoriei între persoane de același sex și să recunoască pe teritoriul lor cuplurile homosexuale care s-au căsătorit în țări unde este legal așa ceva, Ministerul Educației (MEN) vine acum și dăși el o lovitură valorilor tradiționale.

În introducerea proiectului „Strategia națională de educație națională 2018 – 2025”, pus în dezbatere publică pe site-ul instituției, se stipulează starea de fapt din România, așa cum o văd, din birourile de la Ministerul Educației, „experții” acestuia.

Prea consevatori pentru experții MEN

Pentru MEN, românii sunt prea conservatori și blocați în valorile transmise tradițional. Asta reiese din paragraful unde este justificată necesitatea de a avea educatori parentali, care să-i învețe pe părinți cum să-și crească odraslele și pe copii cum să privească lumea.

„Deseori, noile ideologii promovate în special în domeniul protecţiei copilului întâlnesc mentalităţi conservatoare, un sistem de valori ale familiilor ce trebuie regândit în contextul unor informații noi cu privire la nevoile de dezvoltare ale copiilor. De aceea, familia din societatea actuală are nevoie din ce în ce mai mult de un sprijin extern pentru a se adapta acestor cerinţe, în condiţiile în care părinţii reclamă fie o incapacitate de gestionare a relaţiilor cu proprii copii, fie rămân ataşaţi valorilor care s-au transmis tradiţional şi pe care le consideră ca fundamentând modele valide de relaţionare intrafamilială”, arată textul în cauză.

Diversificarea modelelor tradiționale

Ar fi nevoie de această „deschidere de orizonturi” pentru că „în ultimele decenii, statutul şi rolul de părinte, cuprinzând atribuţii de natură fizică, psihică, socială, culturală şi economică, au evoluat rapid, sub înfluenţa dezvoltării tehnologice şi informaționale a întregii lumi şi a diversificării modelelor familiale şi educaţionale”.

Lovitura directă dată modelului tradițional de familie (bărbat plus femeie) vine la capitolul 3 „Definirea problemelor”, unde, fără a fi scris clar cuvântul „homosexual” și nici vreo variație a sa, ni se spune că trebuie să înghițim „o nouă cultură familială” și să avem „respect pentru diversitate”. Iar aceste lecții de „acceptare”, educatorii parentali le vor preda întregii familii. „Necesitatea unui sistem de educaţie parentală, centrat nu numai pe educaţia copilului, ci şi pe îngrijirea şi protecţia acestuia, pe stimularea interesului pentru o nouă cultură familială şi pe ideea de incluziune socială, deschis tuturor, inclusiv tinerilor, ca viitori potenţiali părinţi. Mai mult decât atât, sistemul de educație parentală trebuie să vină în sprijinul dezvoltării unor principii esențiale ce vizează promovarea drepturilor omului, respectul pentru diversitate și încurajarea activă a egalității de gen”, arată articolul 46.3.

Își motivează proiectul aruncând vina unde nu trebuie

ntre motivele prin care experții MEN își justifică proiectul este inclusă și vaccinarea. Mai precis, scăderea dramatică a ratei de vaccinare în România. Problema e, însă, unde respectivii autori aruncă vina. „Acțiunea de identificare și de vaccinare a comunităților cu acoperire vaccinală suboptimală are rezultate nesatisfăcătoare datorită: refuzului, nivelului socio-economic și de educație scăzut, migrației sezoniere, propagandei negative făcută de reprezentanții bisericii, implicării insuficiente a unor medici de familie şi reprezentanților acestor comunități din structurile locale de decizie, personal insuficient, deficit numeric sau slaba implicare a mediatorilor sanitari și asistenților comunitari care să sprijine acțiunile de vaccinare în comunitățile greu accesibile; comunicare dificilă a medicului cu aparținătorii din aceste comunități”.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate