Copiii români, ameninţaţi de calculator, droguri şi obezitate

Aproape 90% dintre specialiştii care lucrează cu copiii sunt de părere că noile generaţii sunt mult mai expuse la probleme, nevoi şi provocări decât generaţiile anterioare.

Aceasta este principala concluzie a studiului "Nevoi emergente ale copiilor din România", realizat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC).

Plecând de la acest studiu, experţii au dat ieri publicităţii şi un ghid dedicat specialiştilor din educaţie, care ar putea fi obiect de studiu la masteratul didactic pe care vor trebui să-l parcurgă profesorii din preuniversitar, după cum prevede noua lege a educaţiei.

Cercetarea FDSC a scos la iveală şi principalele probleme ale celor mici, care ar putea deveni fenomen dacă nu sunt rezolvate. Astfel, la capitolul probleme care afectează starea de sănătate, peste 75% dintre specialişti au nominalizat "activităţile fizice, înlocuite de mediul virtual (calculator, TV)", peste 65% - "consumul de droguri, alcool şi tutun - în creştere", peste 45% - "tendinţele de obezitate, din cauza alimentaţiei nesănătoase", în timp ce aproape 43% au punctat "fragilitatea mentală şi emoţională" a copiilor.

Comunică mai mult virtual

Specialiştii susţin că probleme mari există şi în sfera socială a celor mici. Peste 55% acuză "deteriorarea comunicării interumane/interpersonale şi înlocuirea ei cu comunicarea pe internet", 53% - timpul insuficient petrecut de copii cu părinţii, iar peste 50% avertizează asupra "creşterii agresivităţii celor mici (fizică, verbală etc.)", dar menţionează şi lipsa valorilor şi a modelelor.

Şi dezvoltarea personală a copiilor este pusă în pericol de noul stil de viaţă al românilor. Aproape 70% dintre specialiştii intervievaţi de FDSC susţin că cei mici "nu mai consideră că realizarea profesională şi materială se obţine prin învăţare şi muncă".

În plus, peste 55% au arătat că "dorinţele materiale şi cele legate de distracţie" îi transformă pe copii în fiinţe "superficiale", în timp ce peste 47% susţin că cei mici "îşi creează o realitate alternativă prin consumul zilnic de timp la calculator şi în faţa televizorului". Iar aproape 40% dintre specialiştii care lucrează cu copiii spun că aceştia "nu ştiu să facă alegeri din cauza volumului de informaţie şi a lipsei de consiliere şcolară şi profesională adecvată".

Ghidul lansat de FDSC propune şi câteva soluţii. Cele mai importante se referă la "educarea morală a copiilor", care să le ofere o scară de valori, dar şi la "dezvoltarea abilităţilor de comunicare, relaţionare şi socializare", pentru a-i ajuta să facă faţă provocărilor reale ale vieţii.