Copii internaţi de zece ani în spital

Deşi, potrivit legii, după cel mult două luni ar trebui să meargă acasă, zeci de micuţi din Vaslui sunt internaţi de zece ani în spitalul comunal. Acest lucru se întâmplă deoarece, conform unei reguli din sistemul sanitar, un spital primeşte fonduri în funcţie de numărul de pacienţi.

Contactat de RTV, directorul Autorităţii de Sănătate Publică, Luminiţa Costache, a precizat că durata medie de spitalizare este de 30 de zile.

"Nu se justifică spitalizarea copiilor pe o perioadă atât de lungă. Durata medie de spitalizare este de 30 de zile", a declarat Luminiţa Costache.

Conducerea spitalului se apără, spunând că ar da copiii, însă, nu vine nimeni să-i ia. "Protectia Copilului spune că nu a fost anunţată că ar fi copii care au nevoie de asistenţă şi că se ţin nejustificat ani de zile. Să vorbim cu Protecţia Copilului", a spus managerul clinicii.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi autorităţile sanitare au fost, ieri, în control la spital şi au decis că niciunul dintre cei 25 de copii nu are nevoie de internare.