Mulți ani a regretat ce făcuse, dar timpul nu ți-l dă nimeni înapoi, doar înainte. Nici de bărbați nu i-a mai păsat, alegând să ducă o viață singuratică. S-a măritat pe la patruzeci de ani, mai mult din curiozitate – uitase cum e să ai un bărbat în preajmă. El avea o firmă de pompe funebre și mirosea mereu a cadavru îmbălsămat.

 

– Auzi, a venit azi o familie care și-a pierdut copilul la naștere, i-a spus într-o zi Nelei.

 

– Și ce-i cu asta?

 

– Păi mă gândeam la o chestie, că tot te văitai că a crescut numărul de copii abandonați în spital. Ce-ar fi să-i ajutăm pe oamenii ăștia să-și găsească un copil?

 

– Cum să-i ajutăm?

 

– Tu cunoști toți copiii, le știi părinții, știi care sunt cei cu probleme. Mulți vor să scape de ei și nu au curaj. Dacă ne-am ocupa ca acești copii nedoriți să ajungă în familii bune, am face un bine tuturor.

 

– Să deschidă dosar de adopție. Un copil nu se obține așa usor.

 

– Hai măi, Nela, ce naiba te faci că nu pricepi? Las-o încolo de adopție, că doar știi și tu cât durează. Ce-ți spun eu e fără hârțoage, comisii sau evaluări.

 

– M-ai făcut curioasă. Ce metode ai tu ca să scapi de adopție și să nu ajungi la pușcărie luând copilul altuia?

 

– Simplu! Tu te ocupi de găsirea femeilor care urmează să nască și nu-și doresc copiii. Stabilești cu ele dinainte toate procedura, dacă apare și un tată în peisaj îl oprești să-și recunoască copilul. Misiunea mea va fi să aduc o familie doritoare, iar bărbatul să înregistreze nou născutul ca și cum ar fi al lui. Mama biologică renunță la toate drepturile și gata – totul e rezolvat.

 

– Și dacă părinții adevărați se răzgândesc? Dacă se duc la poliție?

 

– Ar însemna să se bage singuri la pușcărie și nu-și riscă nimeni libertatea pentru un copil. Să-și facă altul dacă au chef. Și oricum primesc bani.

 

Nela căzuse pe gânduri. Atâția copii plângeau de singurătate în paturile triste și reci din maternități, încât îți făceau sufletul fărâme. Uitați de Dumnezeu și de lume, abandonați de mame prea tinere sau prea sărace ca să-i crească, copiii ăștia erau condamnați la nefericire. Înghesuiți în centre de plasament supraaglomerate, vitregiți de căldura unei îmbrățișări și străini de dragostea unei mame, copiii statului cresc strâmb, transformându-se, de cele mai multe ori, în adulți inadaptați. Aruncați în viață fără voia lor, sunt băgați cu forța într-o societate care nu-i dorește.

 

– Te-ai mai gândit la ce ți-am zis? A întrebat-o soțul după câteva zile.

 

– Non stop. – Și ce ai hotărât?

 

– Cred că m-ai convins. Dar nu mi-e clar unde ai să găsești familiile care își doresc copii. Nu putem avea încredere în oricine.

 

– Nu-ți face griji, de asta mă voi ocupa eu.

 

– Mi-e cam teamă. Dacă dau peste vreo nebună care mă reclamă? Mă dau afară și ajung și la pușcărie.

 

– Te uiți și tu la om, nu alegi pe oricine. Dacă vezi o femeie fericită că a născut, nu te duci s-o întrebi cu cât dă copilul. Hai, măi, Nela, că nu trebuie să te învăț eu lucrurile astea. Trebuie să fie femei tinere, sănătoase, să nu-mi aduci țigănci sau prostituate de pe centură.

 

Planul părea să fie pus la punct. Peste câteva săptămâni soțul Nelei a plasat prima comandă.

 

– Sunt mai bătrâni, au în jur de cincizeci de ani. Ea s-a chinuit toată viața să facă un copil, dar a pierdut sarcinile.

 

– Cu adopția au încercat?

 

– Nela, iar începi cu prostia asta? Oamenii au bani și sunt dispuși să plătească până la zece mii de euro. Vor un băiat, să nu fie țigan, frumușel, sănătos, știi tu, să nu-i lipsească nimic.

 

– Am unul care s-a născut ieri. E frumos ca un înger. Doar că are bot de iepure, dar se poate opera. Maică-sa a fugit din spital cum l-a văzut.

 

– Nela, tu ești proastă, am inpresia. Eu îți spun că oamenii ăștia plătesc, sunt primii noștri clienți și tu vrei să le dau animale? Ce să le zic: mă scuzați, atâta am găsit. Știu că ați cerut un om, dar avem jumătate om, jumătate iepure. Dacă nu vă place, poate vă găsesc un cap de urangutan. Îți bați joc de mine?

 

Nela s-a întristat. Copilașul acela era chiar o minune, dar fără bani nimeni nu-l va opera.

 

– O să văd ce apare zilele astea. Deocamdată am trei fetițe, iar una din ele are sida.

 

– Măi femeie, să nu te mai aud cu asta. Români, sănătoși, albi, asta e tot ce trebuie să te intereseze. La camera de gardă a venit o tănără ce încerca să-și ascundă fața sub o glugă. Era frumoasă. Venise singură și își ținea cu ambele mâini o burtă aproape imaginară.

 

– Cred că mi s-a rupt apa, i-a spus unei asistente în timp ce căuta un zid de care să se sprijine.

Nela a simțit ceva pentru fata asta și s-a apropiat de ea:

 

– În câte săptămâni ești? a întrebat-o.

 

– Le-am pierdut numărul, dar cred că mă pregătesc să nasc.

 

– Câți ani ai?

 

– Nouăsprezece.

 

– Știi ce e , fată sau băiat?

 

– Nu-mi pasă, dar cred că e băiat. Tot ce vreau e să-l scoateți mai repede și sămi văd de viața mea. La toamnă trebuie să-mi dau bacul.

 

– Să înțeleg că nu vrei copilul?

 

– Normal că nu-l vreau. Ce să fac cu el?

 

– Tatăl unde este?

 

– Nu contează. E prin lume cu pianul lui, n-are timp de crescut copii.

 

– Cum te cheamă?

 

– Rebeca. Am terminat cu interogatoriul? Pot să mă duc să nasc?

 

– Uite, Rebeca, eu îți propun ceva – te ajut să naști mai repede, dacă mă ajuți și tu. Hai să te pun la un ecograf să îți explic. Copilul era băiat. Nela i-a explicat pe scurt ce dorea, iar fata a acceptat imediat.

 

– Vreau un pian electric.

 

– Atât?

 

– E destul de scump, să știți.

 

Lucrurile s-au terminat așa cum trebuia. Noul tată, cel oficial, un prosper om de afaceri, a înregistrat nașterea copilului, i-a mulțumit mamei purtătoare și fiecare și-a văzut de viață. Băiatul era sănătos, frumos și cuminte. Soțul Nelei primise o sumă mare de bani pentru această afacere.

 

– Vezi ce simplu a fost? Următoarea familie își dorea o fată. A fost ușor, pentru că fetițele sunt primele abandonate. Nela și soțul ei începeau să prospere. În scurtă vreme orice urmă de umanitate dispăruse din toate aceste tranzacții. Negocierile se purtau la sânge. Unii oameni chiar știau să-și vândă copiii!

 

– Ne oferiți și garanții? a întrebat întro zi o doamnă.

 

– Ce fel de garanții? Sunt copii, nu televizoare, s-a enervat Nela.

 

– Dacă apare vreo boală ascunsă și nu mai vrem să-l păstrăm? Ni-l schimbați sau ne dați banii înapoi?

 

– Vi-l reparăm, e bine așa? a răspuns Nela. Vorbim, totuși, despre niște oameni. Dacă îl nășteați dumneavostră și nu erați mulțumită, cereați altul la schimb? Vânzarea asta nu prea era pe placul Nelei. Prea multe pretenții, riscul era mare și inutil.

 

– Mie nu-mi place femeia asta. Eu zic s-o refuzăm.

 

– N-o băga în seamă. Soțul ei e un tip serios, care chiar își dorește un copil. Plătește dublu.

 

– Tu ai auzit-o când mi-a cerut să-i înlocuiesc copilul dacă nu e mulțumită?

 

– În treizeci de zile, cu bonul fiscal, îl poate da înapoi! Glumea soțul Nelei.

 

– Râzi cât vrei, dar mie mi se tot bate ochiul stâng. Ceva o să meargă prost. Până la urmă tranzacția s-a efectuat. A trecut aproape un an de la această întâmplare. Între timp alti câțiva copii șiau găsit familii dornice să plătească pentru ei. Nela era de gardă când a primit un telefon. Era doamna cu garanțiile.

 

– M-ați păcălit, mi-ați dat un copil bolnav!

 

– Cum adică?

 

– Are autism. Nu vorbește. E bolnav, ce nu pricepi? Îmi vreau banii înapoi. Să veniți să-l luați, nu-mi trebuie așa ceva.

 

– Doamnă, lucrurile astea nu se discută prin telefon. Haideți să ne întâlnim.

 

– Dacă nu luați copilul astăzi, mă duc la poliție.

 

– Vă rog să vă liniștiți. Aduceți-mi copilul și rezolvăm problema. Vă dăm altul.

 

– Nu-mi mai trebuie. O să-mi iau un căine. Doamna nemulțumită a livrat pachetul fără nicio urmă de regret.

 

– Să ziceți mulțumesc că nu vă cer și banii pe care i-am cheltuit cu el.

 

Auzind ce se întâmplase, soțul Nelei a izbucnit:

 

– Femeie, ce a fost în mintea ta? Ce facem cu ăsta pe cap?

 

– Lasă-mă să mă gândesc. Ce voiai să fac? Să o las să meargă la poliție?

 

– Și ce să zică la poliție că a cumpărat un copil și nu-i mai place? Te-a păcălit.

 

– Mâine sunt de gardă. Îl iau cu mine și văd eu pe unde îl las.

 

– Să faci bine să nu te mai întorci cu el acasă.

Peste câteva zile niște oameni ai străzii au găsit un copil mic plutind într-un lac de la marginea orașului. A fost alertată poliția. Soțul doamnei nemulțumite, nefiind la curent cu operațiunea de returnare a copilului, se pare că reclamase dispariția acestuia. Soția nu avusese curaj să-i spună ce se întâmplase. Ancheta a scos la iveală toate lucrurile urâte. Cumpărătorii de suflete au fost chemați pentru declarații. Din nou, viețile acestor copii aveau să fie distruse.

 

Te-ar putea interesa și: