Convinge copilul să facă sport

Nu te lăsa copleşit de motivele pentru care copiii tăi nu vor să facă mişcare, ci arată-le care sunt avantajele exerciţiilor.

Copiii ar trebui să facă o oră de mişcare pe zi, spun recomandările specialiştilor. De cel puţin două ori pe săptămână, micuţii ar trebui să facă exerciţii care întreţin sănătatea oaselor, aşa cum sunt sporturile pentru care este nevoie să stea pe picioare şi mai puţin înotul sau ciclismul. Estimările experţilor spun că, până în anul 2010, 22% dintre fetele cu vârsta între 2 şi 15 ani şi 19% dintre băieţi vor fi obezi. Specialiştii citaţi de BBC News îţi arată care sunt scuzele cel mai des invocate de copii pentru a nu face sport şi te sfătuiesc cum să-i ajuţi. „Nu e interesant“. Explică-i copilului tău că cei care îi spun acest lucru sunt de regulă persoane care nu sunt în stare să alerge după un autobuz chiar dacă de el depinde viaţa lor. În plus, dincolo de beneficiile asupra sănătăţii, sportul este o modalitate de a-şi face noi prieteni şi de a scăpa de stresul de la şcoală sau de la examene.   „Niciun prieten de-al meu nu face mişcare“. Atunci copilul tău ar putea fi un lider. Ar putea avea surpriza ca prietenii să fie inspiraţi de exemplul său. Dacă în schimb râd de el, este posibil ca pur şi simplu respectivii prieteni să fie invidioşi. „Este pentru băieţi“. Este adevărat că numărul băieţilor care fac sport este mai mare decât al fetelor, dar asta nu pentru că ele nu acordă suficientă atenţie exerciţiilor. Multor fete li se pare că orele de sport de la şcoală nu li potrivesc. Ca să facă totuşi mişcare, pot merge în timpul liber la dans spre exemplu. „Transpiraţia este neplăcută“. Este normal ca un copil să transpire atunci când face sport, dar dacă activitatea îi face plăcere, atunci n-o să mai dea importanţă acestui aspect. În plus, acest lucru i se întâmplă oricui face mişcare. „Nu vreau să-mi dezvolt prea tare muşchii“. Cine face sport ca să-şi menţină silueta, să se menţină sănătos sau să fie în formă nu înseamnă că îşi va dezvolta şi muşchii. Pentru muşchi, există exerciţii speciale, mai spun specialiştii. SFATURI PENTRU COPII Cum trebuie să decurgă discuţia cu profesorul > Vorbeşte cu profesorul tău de sport şi explică-i ce te deranjează. Acesta te va încuraja să faci mai mult decât crezi tu că eşti în stare.   > Dacă un sport sau o activitate anume sunt coşmaruri pentru tine, întreabă-ţi profesorul dacă poţi face altceva. Vino şi tu cu câteva sugestii. > Dacă eşti la menstruaţie, spune-i şi profesorului tău. Adeseori, exerciţiile pot atenua durerile, dar, dacă sunt prea puternice, ar fi mai bine să faci o pauză.