Fostul şef al DNA Ploieşti, controversatul Lucian Onea, a fost „spălat” de Instanța Supremă care i-a retras, joi, controlul judiciar în dosarul în care era trimis în judecată.
Până acum, pentru Lucian Onea, instanța prelungise de trei ori controlului judiciar, imediat după trimiterea dosarului în judecată de SIIJ.
Onea, alături de un alt procuror controversat de la DNA Ploiești, Mircea Negulescu zis Portocală trebuiau să-i plătească lui Ghiță peste 200.000 de euro
Cei doi foști procurori la Direcția Națională Anticorupție sunt acuzați de fapte de represiune nedreaptă, respectiv prefabricarea unor probe în dosarul de anchetă al lui Sebastian Ghiță.
Sebastian Ghiță, fost deputat PSD, parte civilă, a cerut un milion de lei foștilor magistrați DNA Onea – fost procuror șef la DNA Ploiești, respectiv Negulescu, fost procuror la DNA Ploiești.
Acuzații grave au venit și din partea fostului preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) Ana Maria Pătru, care a declarat că: „Acest individ (n.r. Lucian Onea) era obsedat de mine ca persoană, dar mai avea o obsesie: își dorea foarte mult să distrugă vieți, să aresteze oameni, dar nu pe oricine, ci șefi de instituții, judecători, oameni politici. Avea impresia că o să ajungă procuror șef în locul doamnei Kovesi. Onea mă urmărea cu șase luni înainte, neoficial. Oficial, am avut mandat de doar trei zile. A dezvoltat o obsesie personală față de mine.” Întrebată dacă a fost hărțuită sexual, răspunsul a fost „da”.
Cu toate acestea, fiindcă „corb la corb nu-și scoate ochii”, Onea este aproape de o revenire în magistratură.