Control judiciar pentru un important şef din Poliţia Română, acuzat de luare mită de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Conform Mediafax, Liviu Popa, fostul șef al IPJ Bihor, a fost pus sub control judiciar de DNA, pentru două infracţiuni de luare de mită.
În același dosar, oamenii legii i-au mai pus sub control judiciar pe Remus Daniel Indrei, comisar șef de poliție, șef al Poliției municipiului Beiuș la data faptelor, Ioan Dorin Vesa, comisar șef de poliție, șef al Secției 2 Poliție Rurală Beiuș la data faptelor, Gheorghe Bat, la data faptelor șef al Posturilor de Poliție Cărpinet și Pietroasa, Raul Ovidiu Raj Rotar, agent șef principal de poliție, șef al Postului de Poliție Cărpinet la data faptelor şi Minodora Ioana Pătroc, consilier superior în cadrul Agenția pentru Protecția Mediului Bihor.
Acțiunea penală îi mai vizează şi pe Nicolae Dan Bodea, la fost viceprimar al comunei Remetea, acuzat de infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția deținută, dar şi pe Ioan Florian Simea, viceprimar al comunei Roșia, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția deținută și dare de mită.
Astfel, în perioada 2012 – 2014, chestorul de poliție Liviu Popa și comisarul șef Remus Daniel Indrei, în calitate de șef al Poliției mun. Beiuș, s-au angajat să protejeze activitatea infracțională a unei persoane și să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu ce decurgeau din funcțiile de conducere deținute.
Cei doi au făcut demersuri și au exercitat atribuțiile de serviciu astfel încât să fie soluționate favorabil reclamațiile și dosarele penale care vizau presupuse infracțiuni comise de persoana care este şi martor în acest dosar.
Foto Liviu Popa