Potrivit unor surse judiciare, citate de B1 Tv, verificările vizează dosarele economice. La jumătatea lunii decembrie, Inspecţia judiciară a trimis către plenul Consiliului Superior al Magistraturii programul de controale pentru anul 2015 și s-a demarat un control. DIICOT va fi verificat la nivelul managementului. Vor fi verificate şi analizate deciziile pe care le-a luat conducerea DIICOT, în special cele legate de Alina Bica. Mai mult decât atât, vor fi verificate şi dosarele care sunt în curs de soluţionare la nivelul DIICOT de mai bine de cinci ani. Toate aceste dosare vor fi verificate, iar cei de la CSM vor stabili de ce trenează cercetările
Un control intern are loc, luni, la DIICOT. Potrivit unor surse citate de postul B1 Tv, aceste verificări vizează dosare economice aflate pe rol. Dintre acestea ies în evidență, dosarele în care sunt vizați Adriean Videanu, Varujan Vosganian și Ovidiu Tender.
În ceea ce privește controalele Inspecţiei judiciar, ele vin în contextul în care au apărut informaţii legate de mai multe intervenţii făcute la nivelul conducerii DIICOT de persoane care au fost anchetate sau sunt în curs de anchetare. Printre ele se află şi omul de afaceri Ovidiu Tender, care a cerut sprijin din partea celor de la DIICOT pentru a-şi face o apărare cât mai uşoară în dosarul pe care îl avea. Între timp, el a fost condamnat la 11 ani şi patru luni de închisoare. Şi Ioan Niculae a cerut o intervenţie care ar fi trebuit să tergiverseze dosarul care este în acest moment în instrumentarea procurorilor DIICOT.
EVZ a dezvăluit în decembrie faptul că Liviu Dragnea, Ovidiu Tender și Ioan Niculae, nume noi într-un alt dosar al Alinei Bica. Consilierul fostei șefe DIICOT a fost trimis în Dubai de Bogdan Buzoianu. Dragnea neagă orice intervenție. Printr-o ordonanță de disjungere a cazului Bica, procurorii DNA par să dezvăluie o incredibilă rețea de interese care trafica dosare penale. Contra unei promisiuni a 3,5 milioane de euro, Alina Bica, fosta șefă a DIICOT, se pare că a pus „umărul” pentru a-i scăpa pe Ovidiu Tender și Ioan Niculae de problemele din justiție.
În ordonanța de disjungere, publicată integral pe blogul lui Robert Turcescu, se arată că Ovidiu Tender, prin intermediul lui Ionuț Florenin Mihăilescu, angajatul său și fost consilier al Alinei Bica ar fi cerut fostei șefe a DIICOT o opinie juridică pentru o soluție favorabilă în dosarul de la Tribunalul București unde este judecat pentru spălare de bani în cazul RAFO. Dosarul a fost instrumentat chiar de Alina Bica, cu opt ani în urmă.
În același document, publicat de turcescu.ro, se arată că Alina Bica și Ionuț Florentin Mihăilescu au dobândit câte un teren în Snagov.
Cât a plătit Niculae
Ioan Niculae este cercetat de DIICOT în dosarul gazului ieftin, de producței internă, care era rezervat pentru combinatele sale. „Prin intermediul vicepremierului Liviu Dragnea, Ioan Niculae a intervenit la șefa DIICOT pentru soluționarea favorabilă a dosarului sau pentru tergiversarea soluționării până la intervenirea prescripției”.
În urma acestei intervenții, Alina Bica ar fi apelat la procurorul de caz pentru ca acesta să stopeze investigațiile. Contra acestui „serviciu”, Ioan Niculae a oferit acesteia 3,5 milioane de euro și promisiunea celor doi de sprijinire pentru promovarea acesteia în funcția de Procuror General. Nu rezultă din document dacă banii au fost doar oferiți sau au fost dați. Față de această acuzație, Liviu Dragnea a negat informația: „Doamne Ferește”. Am auzit de nu știu ce acuzații că am propus-o eu pe Alina Bica să fie procuror general. Cui s-o propun și în fața cui să o susțin? (...) Eu am spus-o și în public atunci și în BPN că (nu este — n.r.) niciunul dintre noi care să intervină la Victor Ponta pentru nicio propunere pentru că nu sunt propuneri politice. Nimeni nu a intervenit la Victor Ponta, nu numai eu. E foarte simplu",
Personajul principal
Un alt personaj care apare în dosar este Stoica Marius Constantin. Potrivit documentului DNA, el a intervenit în 2013 la fostul șef al ANAF, Șerban Pop, pentru a scoate de pe piață firma Sensiblu, iar ulterior în scopul scoaterii de pe piață a firnmei Syco în perspectiva organizării unei licitații pentru retehnologizarea ANAF.
Un alt miliardar, Bogdan Buzoianu, avea nevoie de un document de la DIICOT pentru a-l depune la instanță. În urmă cu un an, Mihail Udroiu, consilierul Alinei Bica a obținut documentul de la șefa sa, în schimbul promisiunii venite din partea lui Marius Constantin Stoica pentru o excursie în Dubai „ofertă nerefuzată de către Udroiu Mihail”, se arată în documentul DNA.
Terenul din Ilfov
Conform documentului, Alina Bica ar fi primit terenul din Snagov de la familia lui Dorin Cocoș. Pe 14 iunie anul trecut, Alina Bica ar fi primit un teren de 4425 de metri pătrați, aparținând Olgăi Chiriac, mama lui Alin Cocoș și fosta soție a lui Dorin Cocoș. Tranzacțiile financiare au făcut obiectul unor verificări ale oficiului Național pentru Combaterea Spălării Banilor, sesizări care au fost transmise DIICOT la data de 28 mai 2013. Structura era condusă de Alina Bica.
Valentin Burlacu de la Constanța era „cârtița” din DNA a altor două personaje apropiate Alinei Bica. Este vorba de Cătălin Ștefan Aldea și Marius Constantin Stoica. El i-a anunțat pe cei doi de o serie de percheziții ale procurorilor anticorupție.
Contactați de EVZ, fostul consiler Udroiu, Ovidiu Tender și Ioan Niculae au refuzat să răspundă acuzațiilor din documentul DNA.