Controale la bănci, case de amanet și magazine de bijuterii

Asistăm în această perioadă la o serie de acțiuni, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor care aduc atingere patrimoniului deținătorilor de valori și cu privire la legalitatea funcționării prestatorilor de servicii în domeniul securității fizice. Acţiunea este coordonată de către Inspectoratului General al Poliției Române, la nivel teritorial.

Din totalul celor 8.554 de unități și instituții de interes public controlate, polițiștii au constatat că aproape 80% au implementat cerințele minimale prevăzute de lege, fiind identificate 158 de unități cu sisteme electronice nefuncționale.

Pentru deficiențele constatate, au fost aplicate 326 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 318.800 de lei, dintre acestea 121 fiind aplicate factorilor responsabili din cadrul unităților în cauză, iar 205 prestatorilor de servicii.

De asemenea, polițiștii au efectuat 1.820 de controale la unitățile bancare, constatând că în majoritatea cazurilor au fost implementate cerințele minimale prevăzute de lege.

Pentru deficiențele constatate, au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 81.300 de lei, 26 fiind aplicate factorilor responsabili din cadrul unităților și 16 fiind aplicate prestatorilor de servicii, informează GdS.