Contre româno-maghiare reciproc avantajoase

Dincolo de declaraţiile politice dure, toate părţile implicate în recentul război Bucureşti-Budapesta beneficiază electoral.

Preşedin­tele Par­la­men­­tului Ungariei, Kover Laszlo, este aşteptat astăzi în România, pentru a susţine candidaţii PCM din judeţul Mureş. Preşedintele UDMR, Ke­lemen Hunor, a potestat faţă de prezenţa sa în România, în timp ce preşedinţii Camerei şi Senatului, Roberta Anastase şi Vasile Blaga, i-au scris, cerând-i în zadar să-şi amâne vizita până după locale. Acesta este cel mai recent episod dintr-un balet româno-maghiar în care, sub aparenţa unui conflict, toate taberele punctează electoral. Partea maghiară îşi arată susţinerea faţă de PCM - concurenţii direcţi ai UDMR - aceştia demonstrează alegătorilor că au sprijin în ţara vecină, iar partea română, indiferent de culoarea politică, încearcă să obţină puncte în ochii electoratului român din Ardeal. O întâlnire ratată În această categorie se înscrie şi întâlnirea ratată dintre cei doi premieri, ungar şi român, de vineri, când Viktor Orban s-a aflat la Bucureşti. Cumva, cei doi au reuşit să nu se vadă pentru a discuta despre încercarea de a-l înhuma pe teritoriul României pe controversatul scriitor maghiar Jozsef Nyiro şi despre prezenţa şi declaraţiile lui Kover Laszlo. În schimb, cele două părţi şi-au continuat gâlceava prin intermediul presei. Sâmbătă, Victor Ponta a declarat că omologul său ungar ar trebui să se delimiteze de Kover Laszlo "dacă preferă relaţii bune între România şi Ungaria" şi să îşi ceară scuze în numele Ungariei. De cealaltă parte, Peter Szijjarto, secretar de stat responsabil cu relaţiile interna­ţio­nale, a declarat că actele de reverenţă sunt ireconciliabile cu stigmatizarea politică, iar Guvernul ungar nu intenţionează să comunice cu Guvernul român în această privinţă. CITIȚI ȘI:

  • Parlamentul îi cere lui Kover Laszlo să-și amâne vizita în România