Contrarevoluția din Armenia pe punctul de a eșua în fața presiunii populare: Nikol Pashinyan, un premier revoluționar până la capăt. Pulsul planetei

Armenia uimește din nou întreaga lume prin viziune, forță și relevanța mișcărilor publice care au inundat străzile și piețele din Erevan. După revoluția de catifea din aprilie, care a trimis la pensie pe fostul președinte desemnat premier, Serzh Sargsyan, fostul journalist Nikol Pahinyan a preluat Guvernul și a intrat în forță în lupta împotriva corupției, trimițând un fost președinte, pe Robert Kochiaryan, dar și fostul minitru al apărării și adjunctul său, devenit șeful forțelor CSTO, la închisoare pentru reprimarea protestelor publice din timpul lor. De asemenea lupta împotriva corupției a început să facă ravagii între liderii politici.

Blocajul a apărut atunci când Premierul a vrut să declanșeze alegerile anticipate. Ca și în cazul României, ele se pot realiza doar după demisia guvernului sau demiterea în Parlament și după ce două încercări succesive de a forma un nou guvern au eșuat. Cu o majoritate ostilă în Parlament, Premierul s-a confruntat cu refuzul majorității și partidelor vechi de a vota alegerile anticipate din 9 sau 10 decembrie, un gest pe care Pashinyan l-a numit contrarevoluție. Mai mult, majoritatea a votat amendamente neconstituționale potrivit cărora, chiar dacă două Guverne succesive cad la vot în Parlament sau depun mandatul din lipsă de sprijin, mandatul continuă până când stabilește Parlamentul alegerile, dorite abia în vara anului viitor.

Lidership? Viziune? Forță politică? Aventurism? Pashinyan a demonstrat că rămâne revoluționarul până la capăt, un Che Guevarra cerebral care nu s-a lăsat intimidat de acțiunea în forță a Legislativului. E adevărat că se află pe valul de simpatie publică, susținere care nu a putut fi zguduită de presa puterii, de banii oligarhilor locali și de războiul informațional declanșat de Rusia, care se vede părăsită de multe din pârghiile sale locale în urma campaniei anti-corupție a lui Pahinyan. Mai mult, la 23 septembrie, Alianța Mișcarea Mea, susținută de către Partidul Contractul Civic al lui Pahinyan, a câștigat detașat alegerile locale din capitala Erevan cu 57 din cele 65 de locuri în Consiliul General, alte 3 revenind aliaților săi din Alianța Luys, un grup de partide încă extraparlamentare, și doar 5 partidului Armenia Prosperă a lui Kocharyan.

Pe acest fond și cu perspectiva de a câștiga o majoritate largă și puternică, Pashinyan a mers mai departe, așa cum a făcut-o în aprilie, când a forțat o întâlnire cu Sargsyan înainte de alegerea ca premier, a fost arestat pentru o noapte, până când masele de protestatari la care s-a alăturat Armata, de data aceasta (nu ca la represiunile lui Kocharyan de acum 9 ani) au forțat eliberarea sa și au răsturnat situația. Pashinyan a fost ales premier sub presiune publică, așa cum acum merge spre alegeri anticipate tot pe baza susținerii populare copleșitoare.

Idolul lui Mircea Badea. N-a mai văzut niciodată un om ca el

Schimbări pe piața imobiliară. Investițiile, reglementate printr-o lege nouă

Astfel, marți 16 octombrie, Premierul revoluționar al Armeniei urma să-și prezinte demisia din funcție, declanșând procedurile pentru alegeri parlamentare anticipate, prin blocarea realegerii unui alt premier în Parlament. Mai mult, legea ce modifica prevederile constituționale, aflată la Președinte, urma să aibă și ea un parcurs fie prin semnare și promulgare, fie prin trimiterea la Curtea Constituțională de către Președinte, o variantă care amenința cu blocarea sau permiterea anunțării alegerilor anticipate până la acest moment.

Pashinyan a ales o variantă temerară, cu risc maxim, dar bazându-se pe forța politică evidentă și pe perspectiva din alegeri oricând s-ar fi derulat ele, dar mai ales pe susținerea populară. El dă din mână puterea, aparent, în favoarea Parlamentului, dar mizează pe verticalitatea Președintelui care l-a nominalizat premier – dar și pe perspectiva de a-l schimba după alegerile din vară, dacă nu sesizează încălcarea evidentă a Constituției – și mai ales mizează pe presiunea și mișcările de trupe din interiorul Parlamentului armean, acolo unde membrii de partid nu-și mai ascultă liderii și unde poate să mizeze, speră el, pe o majoritate favorabilă alegerilor anticipate, în ciuda votului pentru legea strâmbă ce modifică Constituția. Un risc relevant, dar unde presiunea publică joacă un rol substanțial, ca în urmă cu 5 luni, la revoluția armeană, și după votarea legii, cu ieșirea masivă în stradă a tuturor susținătorilor săi.

E relevant și programul lui Pahinyan în actuala conjunctură: el a ales să rezolve mai întâi problemele interne, diminuând influența oligarhilor ruși și a Rusiei inclusiv prin arestarea oligarhilor și oamenilor de influență armeni, eliminarea corupției de sorginte și influență rusă cu care era dominată țara și clasa politică tradițională, preferând să lase politica externă – la care se pricepe sensibil mai puțin – pentru mai târziu. El s-a aliat pe această direcție cu Rusia, ba a acceptat și trimiterea unui spital militar și a personalului militar în Siria, la cererea Moscovei, o mișcare ce nu a fost acceptată niciodată de predecesorul său, Serzh Sargsyan. Pashinyan vrea dezlegarea mâinilor la nivel intern pentru a putea ulterior, după obținerea majorității constituționale în Parlament, să se raporteze și la relațiile strategice. Mișcarea a liniștit parțial, pentru moment, Rusia, fapt ce-i dă libertatea de mișcare în rezolvarea problemelor interne și preluarea puterii politice în Parlament până să intre în confruntări la alt nivel. Un pas înțelept, greu de gestionat, expunându-l spre a fi supus presiunilor și dezinformărilor ruse, fiind acuzat prin intermediarii armeni radicali de trădare, dar care-i dă respirația necesară stabilizării propriei puteri și valorificării rapide a susținerii populare. Un revoluționar până la capăt, ce se anunță un reformist dur și consecvent după alegerile generale, mai ales dacă obține votul pentru generale la 9 sau 10 decembrie.