Contrabandişti de ţigări, condamnaţi cu suspendare

Magistraţii Tribunalului Caraş-Severin i-au condamnat astăzi la închisoare cu suspendare pe Florin Halăs şi alţi membri ai grupării de contrabandişti de ţigări din Oraviţa pe care acesta o conducea.

În faţa completului de judecată, Florin Halăs a recunoscut acuzaţiile pentru a beneficia de reducerea pedepsei potrivit prevederilor legii Micii reforme în justiţie. Tribunalul Caraş Severin l-a condamnat pe Halăs la trei ani cu suspendare, iar pe ceilalţi şase complici la câte doi ani cu suspendare. De asemenea, fiecare inculpat a fost obligat la plata a 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Inculpaţii au fost reţinuţi anul trecut în urma unei ample operaţiuni a poliţiştilor de la Crimă Organizată şi a procurorilor de la DIICOT. Şapte membri ai reţelei au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi pentru contrabandă cu ţigări şi aderarea la un grup infracţional organizat. Săptămâna trecută, DIICOT a reţinut şi şase poliţişti de frontieră care au sprijinit activitatea grupării criminale. Potrivit anchetatorilor, fiecare membru avea un rol bine stabilit, unii asigurau legătura cu “colaboratorii" din Serbia, alţii aduceau ţigările în ţară, alţii preluau "comenzile" sau se ocupau de depozitarea temporară a mărfii şi livrarea acesteia către vânzătorii clandestini. Grupul condus de Halăs avea rute speciale peste fâşia verde, pe unde aduceau în România ţigări de contrabandă din Serbia. Marfa era transportată cu ATV-uri şi, uneori, cu tractoare. Conform procurorilor, contrabandiştii introduceau ţigările în ţară inclusiv prin PTF Naidăş.