O grupare care aducea ilegal, cu barjele, pe Dunăre, motorină din Ucraina, chipurile destinată Serbiei, a fost destructurată de procurorii DIICOT şi SRI. Printre șefii contrabandiștilor, un fost ofițer SRI.
Contrabanda cu motorină s-a mutat de pe "filiera Serbia" – celebră în anii 90 – pe zona Ucraina. Procurorii DIICOT şi ofiţerii SRI au reuşit să destructureze o grupare care introducea, ilegal, în România, cu barjele, pe Dunăre, motorină de tipul euro 5, din Ucraina. Oficial, motorina era destinată Serbiei, însă, odată efectuate formalităţile vamale, la Galaţi, barjele cu motorină acostau la kilometrul fluvial 503, în zona Giurgiu, unde erau descărcate. Contrabandiștii erau coordonați de către un fost șef din SRI.
Anchetatorii au filat reţeaua în perioada noiembrie 2010 – iunie 2011, timp în care contrabandiştii au reuşit să introducă, ilegal, în ţară, eludând taxele, peste 15.000 de tone de combustibil. Prejudiciul estimat este de aproximativ şapte milioane de euro, numai pentru aceste transporturi.
Aproximativ 50 de membri ai grupării urmează să fie aduşi la sediul DIICOT, pentru audieri. În paralel, se desfăşoară percheziţii domiciliare în Galaţi, Giurgiu, Satu Mare, Constanţa şi Bucureşti.
Totodată, anchetatorii au dispus indisponibilizarea navei Jasmine, sub pavilion sârbesc, depistată cu o încărcătură de 1000 de tone de motorină Euro 5, destinată comercializării pe teritoriul României, fără plata taxelor aferente.
Gruparea era coordonată de Ioan Garagancea, administrator al D.G. Petrol SRL şi Sas Ioan. Motorina era comercializată prin intermediul companiilor petroliere ale lui Garagancea.