Contra-revoluția lui Ponta și Ghiță

Fostul premier Victor Ponta susține că la mitingul împotriva lui Gabriel Oprea au participat 3.100 de oameni care nu respectă votul a milioane de români „tăcuți”. Prietenul său, Sebastian Ghiță, avertizează că PRU nu va mai permite acest lucru și anunță contra-manifestații de stradă. Tăriceanu li se alătură și cere anchetarea penală a evenimentelor post-Colectiv

Prietenul lui Victor Ponta, deputatul Sebastian Ghiță (PRU), a afirmat vineri faptul că mitingurile de după tragedia de la „Colectiv” urmăreau răsturnarea prin forță a Guvernului Victor Ponta.

„Știți că, acum un an, Ponta și-a dat demisia, după ce a fost informat că trupe din astea, care au luptat în Piața Taksim și în Piața Maidan, urmează să atace Guvernul. A avut următoarele opțiuni: să spună jandarmilor să apere Guvernul sau să plece. Ponta a ales să plece”, a declarat Ghiță, la postul B1.

FOTO: Sebastian Ghiță 

El a avertizat că, dacă protestele se vor repeta înaintea alegerilor din decembrie, PRU poate organiza contramanifestații de stradă.

Vinovați

Câteva ore mai târziu, Victor Ponta a dezvoltat această teză, susținând că există un „sistem/ câteva cozi de topor ale lui Soros” care ar decide soarta României.

„În 2013 ne-au spus ce contracte economice să NU facem (pentru că era o afacere pe care George Soros nu a reușit să o obțină pentru el)/ în 2014 ne-au spus pe cine să NU alegem/ în 2015 ne-au spus cine să NU mai guverneze/ în 2016 ne spun cine să fie urmărit penal-și acum cine să NU mai fie senator”, a scris Ponta, pe Facebook, cu referite la recentul protest împotriva lui Gabriel Oprea.

El a susținut că în stradă au ieșit doar 3.100 de oameni, care nu vor să respecte votul a milioane de români „tăcuți”.

În august, fostul premier a făcut o afirmație extrem de asemănătoare cu cea a lui Sebastian Ghiță. „Se dorea să se întâmple în România ce s-a întâmplat în Ucraina, așa, un Maidan. Or, eu am spus, că atunci era ministru de Interne domnul Oprea, am zis (...) nu există în România jandarmi care bat oameni cât sunt eu prim-ministru”, a spus Ponta.

ALDE cere anchetă

Co-președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a împins lucrurile mai departe, anunțând că, după alegeri, va cere anchetarea evenimentelor de după „Colectiv.” „România a devenit ostatica unui grup care a preluat puterea într-un mod care va trebui cercetat în viitor de autoritățile judiciare. ALDE va cere declanşarea unei proceduri de anchetă imediat după următoarele alegeri (…) În modul în care lucrurile s-au desfășurat în noiembrie 2015 este evident că au intrat în această acțiune nu forțele politice, ci forțele obscure, într-o manieră netransparentă, care au distorsionat procesul democratic”, a spus Tăriceanu.

Potrivit acestuia, liderii PNL trebuie să ofere public informaţii despre discuţiile „care au avut loc sau sunt în curs” referitoare la nominalizarea unui viitor prim-ministru, care „nu este rezultat din votul democratic al cetăţenilor”. El a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să se angajeze că „va respecta voinţa cetăţenilor fără utilizarea instituţiilor statului”.

Guvernul din umbră al PRU

Președintele PRU, Bogdan Diaconu, a anunțat, pe Facebook, că, dacă partidul său va face viitorul guvern, Ponta va fi premier. Pentru Sebastian Ghiță a fost rezervat postul de ministru al Comunicațiilor, în timp ce Diaconu vrea să fie ministru de Interne. Alți doi apropiați ai lui Ponta, Mirel Palada și Mihai Sturzu, ar urma să conducă Ministerul Muncii, respectiv, Ministerul Culturii. Fostul ofițer SRI Daniel Savu, deputat și membru al Comisiei de control a acestui serviciu secret, este susținut de pentru poziția de ministru al Apărării. La Finanțe ar urma să ajungă Mihai Precup, bancher, consilier al lui Mihai Tănăsescu la BEI.