Consiliul Superior al Magistraturii impută Ministerului Justiției că a informat președintele și vicepreședintele Consiliului abia vineri că sâmbătă, la ora 12, un reprezentant al CSM va trebui să se prezinte la sediul Ministerului pentru dezbatere.

Iar una dintre condiții fiind ca acesta să dețină  certificat ORNISS deoarece raportul este un document claisificat.

În comunicatul emis în numele CSM, se spune că este ”fără precedent și inadmisibil” ca documentul să poată fi consultat doar pentru o scurtă perioadă și numai de către membrii cu acces la informații  clasificate. În acest condiții, CSM nu își poate îndeplini atribuțiile constituționale.

Prezentăm mai  jos comunicatul integral al Biroului de presă al CSM:

”În cursul serii de 18 octombrie 2019, ora 20:16, a fost transmisă președintelui și vicepreședintelui Consiliului Superior al Magistraturii, de către Ministerul Justiției, prin intermediul corespondenței electronice, solicitarea ca până la data de 19 octombrie 2019, ora 12:00 un membru al Consiliului sau un reprezentat autorizat să participe la sediul ministerului la întâlnirea organizată în scopul dezbaterii Raportului MCV pentru anul 2019.

Ministerul Justiției a informat prin aceeași corespondență că raportul are regimul unui document clasificat și poate fi consultat numai la sediul ministerului, iar participanții la întâlnirea organizată trebuie să fie autorizați pentru a avea acces la informații clasificate.

Precizăm că este fără precedent și inadmisibil pentru exercitarea prerogativelor constituționale ale Consiliului ca Raportul MCV să poată fi consultat de către membri în regimul unui document clasificat și într-o perioadă atât de scurtă, aspect ce conduce la imposibilitatea exercitării atribuțiilor de către membrii care nu au acces la informații clasificate.

Clasificarea Raportului MCV în regimul unui document secret, deși acesta poate avea cel mult caracterului unui document nepublic, conduce către presupunerea rezonabilă că acest demers nu a fost efectuat cu respectarea tuturor condițiilor impuse de Legea nr. 182/2002 privind documentele clasificate.

Acordarea unui termen de câteva ore pentru desemnarea unui reprezentant al Consiliului în vederea participării la dezbaterea Raportului MCV, cunoscute fiind prevederile legale ce stabilesc modul de întrunire al membrilor Consiliului și cvorumul necesar desfășurării lucrărilor, reprezintă în fapt o modalitate de lucru prin care se urmărește excluderea Consiliului din procedura formulării observațiilor cu privire la concluziile raportului și naște o legitimă îngrijorarea cu privire la modalitatea de abordare, analiză și gestionarea a celorlalte aspecte esențiale pentru funcționarea justiției utilizată de Ministerul Justiției.

Reamintim pe această cale opiniei publice că întotdeauna Consiliul Superior al Magistraturii și-a îndeplinit atribuțiile ce îi revin în contextul Mecanismului de Cooperare și Verificare, sens în care a dat de fiecare dată dovadă de implicare prin contribuții periodice la raportările naționale privind progresele efectuate și a participat la toate reuniunile organizate fie cu ocazia Misiunilor de evaluare ale CE, fie în cadrul Comisiei MCV sau la orice alte discuții pe aceste teme de interes major.

Consiliul Superior al Magistraturii solicită, în mod public, transmiterea prin intermediul Ministerului Justiției, în calitate de punct de contact în cadrul MCV, a solicitării de prelungire a termenului acordat la o săptămână și declasificarea documentului pentru garantarea accesului la informație al tuturor membrilor Consiliului, în vederea formulării observațiilor solicitate în acord cu principiile statuate prin Decizia de Instituire a MCV pentru România și Bulgaria emisă în anul 2006.”

 

Te-ar putea interesa și: