Dan Șova a reușit să-i coalizeze împotriva sa pe Klaus Iohannis, Traian Băsescu, DNA și liberali. CCR a fost sesizată în acest caz, dar e posibil ca senatorul PSD să scape fără probleme.
După votul de la Senat de miercuri, senatorul PSD Dan Șova spera că va răsufla liniștit. Ieri, DNA, președintele Klaus Iohannis și liberalii au cerut judecătorilor CCR să soluționeze acest caz. Astfel, procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a trimis o scrisoare președintelui CSM, în care consideră că se impune sesizarea CCR pentru soluționarea conflictului de natură constituțională creat între puterile statului, ca urmare a faptului că Senatul a refuzat să răspundă cererii formulate de procurori. La câteva ore, și președintele Iohannis a anunțat, prin intermediul unui comunicat, că a
Și liberalii au anunțat că vor sesiza CCR, atât pentru a solicita constatarea neconstituționalității articolului 173 din Regulamentului Senatului, care prevede că forul hotărăște asupra cererii de arestare, reținere și percheziție cu votul secret al majorității membrilor săi, dar și pentru a constata neconstituționalitatea deciziei Senatului privitor la rezultatul votului în cazul Șova și să decidă că s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobarea cererii de arestare.
Iancu: În cazul Șova nu se mai poate nimic
Fostul Avocat al Poporului, Gheorghe Iancu, a afirmat că în cazul lui Dan Șova nu se mai poate face nimic în privința cererii sale de reținere și arestare preventivă, chiar dacă încălcarea Constituției este evidentă. „Nu se mai poate face
Gheorghe Iancu a mai precizat că nu putem vorbi de un conflict de natură instituțională, pentru că acesta apare când îți arogi atribuții pe care nu le ai.
În privința potențialei plângeri pentru abuz în serviciu îndreptată împotriva lui Tăriceanu, Iancu a afirmat că ar fi corect să se depună o plângere penală in rem, urmând ca Parchetul să spună cine este vinovat.
Fostul președinte Traian Băsescu a atras atenția miercuri seara, pe pagina sa de Facebook, asupra faptului că președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a făcut „un grav abuz în serviciu, încălcând Constituția României și decizii anterioare ale Curții Constituționale”. Întrebat dacă poate fi sesizată CCR în lipsa unei hotărâri a Parlamentului cu privire la votul dat miercuri de Senat în cazul cererii DNA de încuviințare a reținerii și arestării lui Dan Șova, președintele Curții, Augustin Zegrean, a afirmat: „Dar și pentru faptul că nu există o hotărâre poate fi sesizată Curtea (...) Este dreptul lor să o facă, să admită sau să respingă, pentru că este o cerere, și la o cerere trebuie să dai un răspuns, nu?”. El a refuzat să mai facă alte comentarii, spunând că nu vrea să se antepronunțe.