Contabila a fost audiată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul "Gala Bute", în care a fost extinsă urmărirea penală împotriva Elenei Udrea pentru spălare de bani.
Potrivit DNA, în perioada 2010-2011, Elena Udrea şi Ana-Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), au primit aproximativ 300.000 lei de la administratorul SC Consmin SA pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de această firmă în baza contractelor încheiate cu CNI.
După ce Compania Naţională de Investiţii realiza plăţile către Consmin SA, administratorul societăţii dispunea transferul a 10% din suma încasată către SC Last Time Studio SRL, controlată de Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, în baza unor contracte de consultanţă fictive. În acest mod s-au realizat 5 plăţi în valoare totală de 335.486 lei. La rândul său, Ştefan Lungu îi dădea banii primiţi lui Tudor Breazu.
Traseul șpăgilor
"Plăţile se realizau fie în numerar, fie prin intermediul societăţii SC Ekaton Consulting SRL administrată de Breazu, în baza altor contracte fictive de consultanţă. În acest mod, s-au realizat 4 transferuri bancare în valoare totală de 209.762 lei şi o plată în numerar de aproximativ 90.000 lei. O parte din aceste sume au fost înmânate în numerar lui Topoliceanu Ana Maria, care le-a predat la rândul său lui Udrea Elena Gabriela. Diferenţa a fost folosită de Breazu Liberiu Tudor pentru a plăti diferite cheltuieli ale lui Udrea Elena sau ale lui Topoliceanu Ana Maria", mai arată DNA.
Totodată, în cursul anului 2011, Elena Udrea a primit de la Adrian Gărdean foloase materiale în valoare de 10% din plăţile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA şi SC Kranz Eurocenter SRL, în schimbul garanţiei că finanţările vor fi aprobate la timp. Pe 6 octombrie 2011, Adrian Gărdean i-a dat o geantă lui Gheorghe Nastasia cu 900.000 euro, bani care au ajuns la Elena Udrea.
Transfer către partid
Procurorii mai susţin că o parte din banii primiţi ca mită a fost transferată de către Tudor Breazu şi Elena Udrea în patrimoniul organizaţiei PDL Bucureşti, sub aparenţa unor contracte de donaţie fictive. Astfel, în perioada 19 iulie 2011 - 18 iulie 2012, în contabilitatea PDL Bucureşti au fost înregistrate 21 de contracte de donaţie cu o valoare totală de 1.537.200 lei.