Agenția Națională Antidrog a atras atenția, zilele acestea, că fenomenul etnobotanicelor în Galați este îngrijorător. La bază au stat cele 44 de urgențe, cazuri ale unor tineri care au ajuns în stare gravă după ce au cumpărat ierburile stropite cu suma de 10 lei plicul. Este în derulare o anchetă.
Agenția Națională Antidrog înceracă să prevină fenomenul etnobotanicelor la Galați, după ce reprezentanții acestei instituții au constatat că, de la începutul anului, numărul victimelor care au consumat și au ajuns la urgență a crescut.
Ca urmare, autorităţile locale au fost nevoite să a măsuri în plus pentru controlul fenomenului. Astfel, printr-un ordin de prefect, la Galaţi va fi înfiinţat un grup de lucru constituit din reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniul depistării traficului şi consumului de droguri. În plus, medicii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Galaţi vor anunţa şi poliţia dacă vor primi pacinenți care au probleme din cauza etnobotanicelor.
„S-au făcut analizele. Sunt substanțe etnobotanice clasele, iar simtomele celor 44 pe persoane care au ajuns la uregențe sunt cele cunoscute în cazul consumatorilor cu astfel de substanțe. Toate autoritățile locale au fost pregătire să ia măsuri. Noi încercăm să facem prevenire. S-au cerut analize în plus dar este vorba, cu siguranță despre etnobotanice”, a precizat, pentru EVZ, șeful Agenției Naționale Antidrog, chestorul Sorin Oprea.
Potrivit presei locale, doi gălăţeni, dintre care unul în vârstă de 50 de ani, au ajuns, în noaptea de miercuri spre joi, la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean, după ce au fumat astfel de produse halucinogene. Medicii din această unitate sanitară atrag atenţia că doar în primele două săptămâni din 2015 au avut de tratat 44 de astfel de consumatori.
Alți doi tineri sunt în coma, din aceeasi cauză. Elevii sunt cei care consuma frecvent aceste substanț care se vând cu 10 lei plicul.
Psihologul Diamanta Bulai, inspector scolar general-adjunct a declarat, pentu Protv: "La finalul programului sau la începutul programului, consumau undeva în apropierea școlii, într-o scara de bloc, după care veneau la școală și evident ca unora li se facea rău".
Etnobotanicele fac ravagii la Galați și Cluj
Polițiștii antidrog spun că etnobotanicele au revenit în topul consumului de substanțe interzise în orașe precum Galați și Cluj, unde deja au făcut victime. La bucurești nu sunt semnale că ar mai exista magazine cu astfel de marfă. Din câte știu polițiștii antidrog, vânzarea de etnobotanice se face mai mult pe internet și s-a redus cu 50% față de alți ani.
Galațiul, însă, a fost primul oraș din România în care au apărut aceste substanțe perioculoase. Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat la sfârşitul anului trecut, Dan Cadar, fiul fostului consilier judeţean Mircea Cadar, la o pedeapsă de şase luni de închisoare pentru operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Dan Cadar fusese condamnat anterior la o pedeapsă de doi ani de închisoare de către Judecătoria Galaţi. El este cercetat și pentru omor deosebit de grav. Dan Cadar (38 de ani) a ajuns după gratii după ce şi-a ucis concubina de doar 18 ani. Cel care a sesizat Poliţia a fost chiar tatăl agresorului, Mircea Cadar, anchetatorii sosiţi la faţa locului descoperind un adevărat câmp de luptă în casa de pe strada Revoluţiei, unde erau semne vizibile de luptă şi sânge.
Dan Cadar a recunoscut în cele din urmă că el este autorul omorului, fiind posibil ca bărbatul să se fi aflat sub influenţa etnobotanicelor la momentul disputei cu iubita sa, Clara Maria Drăgoi.