Începe construcția primului hotel spațial. Peste doar cinci sau șase ani, ne vom putea petrece vacanțele în spațiul cosmic. Primul hotel spațial va fi inaugurat până în anul 2027, conform New York Post.

Investitorii, grupul Orbital Assembly, susțin că în acest deceniu vor demara lucrările de construcție a stației Voyager (foto New York Post), în anul 2025. Aceștia estimează că în cel mult doi ani, până în 2027, stația interstelară va deveni funcțională. Aceasta va fi amplasată pe orbita joasă a Pământului. Compania a fost înființată în urmă cu trei ani, însă își propune un proiect mai mult decât îndrăzneț.

Un robot pe nume STAR (Structure Trust Assembly Robot) este programat să construiască rama Voyager pe orbită. Lucrările vor începe imediat ce compania finalizează unele teste legate de gravitație.

Până în prezent nu au fost dezvăluite costuri de construcție.

Începe construcția primului hotel spațial

Imaginile virtuale realizate în cadrul proiectului arată că viitorul hotel spațial va avea forma unei roți imense. Aceasta va avea patru spite în formă de X care se vor uni într-o zonă centrală. Camerele de locuit sunt amplasate pe această roată, iar spițele sunt culoare de circulație. Acestea fac legătura între diferitele zone ale stației spațiale.

Vizitatorii nu vor plăti doar pentru a se bucura de peisajul stellar. Viitorul hotel spatial va avea o serie de facilități. Vor fi amenajate restaurante tematice, un centru de sănătate, un cinematograf, săli de sport, biblioteci, locuri de concerte, saloane și baruri. Hotelul va avea o capacitate de 400 de persoane.

De asemenea, utilitățile, pompele de aer, apa, generatoarele de energie electrică vor ocupa, de asemenea, o zonă importantă.

Grupul Orbital Assembly speră ca o parte din spațiile hotelului să fie vândute către diverse entități sau agenții guvernamentale. Aceștia iau în calcul ca stația să fie folosită ca centru de pregătire pentru astronauți. De asemenea, Orbital Assembly oferă spații spre vînzare celor care vor să dețină o locuință în spațiul cosmic.

Stația orbitală va înconjura Pământul

Stația spațială va înconjura Pământul la fiecare 90 de minute, iar rotația cercului va genera o gravitație artificială.

„Aceasta va fi următoarea revoluție industrială”, a declarat John Blincow, fondatorul Fundației Gateway, care va conduce unele dintre capsulele Voyager, potrivit Daily Mail.

El a precizat că aspectul de rotație este „vital”. Fără gravitație, oamenii nu pot locui pe o stație spațială pentru o perioadă mai lungă de timp.

„Oamenii au nevoie de gravitație, astfel încât corpurile lor să nu se destrame”, a explicat Blincow.