Fără ca Dincă să știe, procurorii au obținut un mandat de la un judecător prin care în celula în care a stat acesta încarcerat, au fost montate mai multe microfoane, care au înregistrat discuțiile avute cu alți deținuți.

Așa s-a aflat că Ștefan Risipițeanu, arestat și el pentru viol asupra Luizei Melencu, a fost la un pas să sfârșească în cazanul folosit pe post de incinerator uman.

Rechizitoriul descrie și cum a ajuns Ștefan Risipițeanu, bărbatul fără adăpost și fără un loc de muncă, să o vadă pe Luiza Melencu.

Din întâmplare, bărbatul se afla chiar în fața casei lui Dincă, când acesta a ajuns acasă cu mașina în care se afla Luiza Melencu. „În timpul în care inculpatul DINCĂ GHEORGHE a mers către porţile mari preocupat să le închidă cât mai repede şi de asemenea să încuie şi poarta mică cu cheia, inculpatul RISIPIŢEANU ŞTEFAN s-a deplasat din spatele autoturismul către faţa acestuia şi, uitându-se prin parbrizul maşinii, a observat-o pe victima MELENCU MIHAELA LUIZA, care se ridicase de pe bancheta din spate şi ţipa către el, cerându-i ajutor“, se arată în rechizitoriu.

Scene incredibile petrecute în cazul Caracal

În fața acestei situații, Dincă a vrut să-și omoare prietenul, dar a renunțat la plan după ce i-a promis băutură și țigări, dar și să îl lase să o violeze.

Convins, Risipițeanu s-a îndepărtat, ceea ce i-a permis lui Gheorghe Dincă să scoată fata din mașină și să o închidă în celebra celulă din subsolul casei.

”Convins în acest mod, ”Fănică” a plecat în locul indicat, iar inculpatul DINCĂ GHEORGHE a deschis uşa din dreapta spate a maşinii, a dezlegat cureaua de la centura de siguranţă (victima rămânând în continuare cu mâinile legate la spate cu această curea) şi a condus-o rapid în camera de la parter, amenajată ca dormitor, astupându-i gura cu palma pentru a o împiedica să strige după ajutor. După ce a introdus victima în cameră, inculpatul a închis uşa pe interior cu cheia şi i-a legat fetei şi picioarele cu bandă adezivă, aplicându-i bandă adezivă (tip scotch) şi la ochi”, se mai menţionează în rechizitoriu.

Cum a scăpat Risipițeanu de butoi

„DINCĂ Gheorghe: Nu, da’ nu puteam, N-AVEAM CE SĂ FAC … PORŢILE ERAU DESCHISE, AM COBORÂT DIN MAŞINĂ ŞI EL A INTRAT ŞI … SĂ-L DAU AFARĂ, NU … VROIA SĂ IASĂ, E…
Coleg celulă: Ăsta-i …(neinteligibil)…
DINCĂ Gheorghe: Păi el, dă fiecare dată intra şi nu când lucra, îi dădeam şi aşa. Ştii? O ţuică, ţigări avea, era plasa cu tutun şi-şi făcea din ziar … Înţelegi?
DINCĂ Gheorghe: (…) ASTA S-A NIMERIT, A FOST, A VĂZUT, asta era o chestie care … aşa … şi NU MAI PUTEAM SĂ FAC FAŢĂ. ŞI TREABA A FOST MAI … MAI NASOALĂ ŞI MAI AIA, CĂ AU FOST ŞI PORŢILE DESCHISE. Înţelegi? ŞI A PRINS ŞI A INTRAT, CÂND ERA … Ce mai puteam să fac? CE SĂ … SĂ-L BAG ŞI P-ĂLA-N CAZAN? …(neinteligibil)… Nu că … că io n-am fost cu intenţia asta, ştii? Să … Că io, dacă era … şi ştiam să … ca să nu am complici, cum ar fi, şi cu alelalte şi … dă ştiam … BINEÎNŢELES CĂ ÎN CAZAN ÎNCĂPEA … CU CAPU-N JOS ŞI CU … NU SĂ PUNEA PROBLEMA!…. Doamne! … că sunt la masă … (…)
DINCĂ Gheorghe: (…) … şi plus că e un nespălat, un beţivan. Înţelegi? CĂ NICI ĂLEIA NU I-A CONVENIT. Înţelegi? Dacă o să-mi dea ăştia declaraţie.. E, şi animalele … nu caută să scape?
DINCĂ Gheorghe: Îşi dă seama că nu poate să ajungă la iarba aia verde care-o vede. El vrea mereu să tragă … ŞI AM FOST NEVOIT SĂ … SĂ-L LAS. Io nu l-am bătut niciodată, nu ştiu. (…)”
Coleg celulă: …n-ai colaborat din prima?
DINCĂ Gheorghe: Păi ce să-ţi mai spun am zis că NU-ŞI ARE ROST SĂ MAI INTRE PENTRU NIMICA ŞI…
Coleg celulă: Da. …(neinteligibil)…
DINCĂ Gheorghe: EL E UN BEŢIVAN, UN PROST, UN CUTARE ŞI… Coleg celulă: Da, Gheorghe, da’ asta nu stabileşti tu dacă e nimic…
DINCĂ Gheorghe: Nu, nu…
Coleg celulă: … vinovat…
DINCĂ Gheorghe: Da’ nu ştiam, io ştiam că… BĂ CU CÂT EŞTI MAI MULT CU ATÂT TREABA SE COMPLICĂ. Ai înţeles? (..)
DINCĂ Gheorghe: Da…dă sânge, nu-mi fac io probleme de sânge şi nu dă…P-ĂSTA…DISPĂREA FĂRĂ URMĂ, FĂCEAM ÎN AŞA FEL ŞI-L LUAM DIN ORAŞ SĂ NU ŞTIE NIMENI SĂ NU FIE….PROMITĂ CĂ E LA MINE, SĂ FIE… Coleg celulă: Pe care?
DINCĂ Gheorghe: P-ăsta…dă a fost, FANE.
Coleg celulă: FANE? DINCĂ Gheorghe: Păi da cum…(neinteligibil)…ÎL FĂCEAM ŞI PĂ EL ÎN BUTOI ŞI DUCEAM CENUŞA…DE NU SE GĂSEA NIMIC ŞI GATA!

Te-ar putea interesa și: