Constatarea neîndeplinirii obligațiilor României. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Coordonatele zilei de astăzi trebuie să fie fermitatea şi politeţea, la serviciu, sau acasă. Nu ceda uşor, ai dreptate şi stelele ştiu acest lucru. Fă-i să ştie şi pe cei din jur, cu blândeţe!

26 noiembrie

 

Constatarea neîndeplinirii obligațiilor României. HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

 

Pe 26 noiembrie s-au născut Norbert Wiener, regina Maud, Tina Turner, Eugen Ionesco, Stelian Olaru, Mihail Drumeş, Ivan Patzaichin, Francisc Vaştag, Ella Constantinescu, Ioana Bentoiu, Dana Ciocârlie.

Pe 26 noiembrie sunt, în calendarul creștin-ortodox, Sf. Cuvioşi Stelian Paflagonul, Alipie Stâlpnicul şi Nicon. Nimic în ”Kalendar”

 „Sfântul Stelian e ţinut ca să trăiască copiii mici, pentru facerea şi creşterea copiilor” Antoaneta Olteanu, CPR, 2001, pagina 497. De acum și până pe 3 ianuarie, tristețea mea este mare, v-am explicat altădată ce și cum.

„Evenimentul Zilei” din 26 noiembrie 1966 a fost că Preşedinele Franţei, Charles de Gaulle, a inaugurat prima centrală hidroelectrică care utiliza energia mareelor. O construcţie inginerească excelentă! De Gaulle a exclamat, atunci: „Vedeţi, dacă vrem, putem!” Sintagmă transformată, ani mai târziu, de către Bernard Tapie în reclamă pentru ciubotele lui sportive, ADIDAS. Poate, de aceea l-au băgat la pârnaie, nu se fură vorbele unui om ca de Gaulle...

 Planetele sunt dispuse doar în jumătate de horoscop. Doar două planete retrograde, Uranus în Taur și Neptum în Pești. Luna este în a 12-a zi a ciclului, în creștere, după primul pătrar. Ziua este scurtă, noptea se lungește, este frig afară, dar în casă este cald, un timp de citit cărți bune, de băut ceai Darjeeling și de vizionat filme vechi și bine făcute.

Dar iată ce informație mi s-a părut interesantă, am verificat, în presa românească nu există:

Serviciile mass-media audiovizuale: Comisia deschide proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva a 23 de state membre pentru netranspunerea Directivei privind conținutul audiovizual.

Pe 23 noiembrie, Comisia Europeană a lansat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva a 23 de state membre și a Regatului Unit pentru neadoptarea noilor norme care reglementează coordonarea la nivelul UE a tuturor serviciilor mass-media audiovizuale, atât programele de televiziune tradiționale, cât și serviciile la cerere, precum și platformele de partajare a materialelor video.

Aceste noi norme ale UE vizează crearea unui cadru de reglementare adecvat erei digitale, care să conducă la un peisaj audiovizual mai sigur, mai echitabil și mai diversificat.

Se consolidează astfel protecția telespectatorilor, acordându-se o atenție specială siguranței persoanelor celor mai vulnerabile, cum ar fi minorii, se extinde aplicarea normelor privind discursul de incitare la ură la platformele de partajare a materialelor video și se promovează diversitatea culturală în cadrul serviciilor mass-media audiovizuale. În același timp, se introduc, pentru prima dată, noi cerințe de independență pentru autoritățile naționale de reglementare a mass-media și se protejează pluralismul mediatic.

Termenul pentru transpunerea Directivei revizuite a serviciilor mass-media audiovizuale în legislația națională a fost 19 septembrie 2020 și numai Danemarca, Ungaria, Țările de Jos și Suedia au notificat măsuri de transpunere și au declarat că notificarea este completă.

Prin urmare, Comisia a trimis scrisori de punere în întârziere Belgiei, Bulgariei, Cehiei, Germaniei, Estoniei, Irlandei, Greciei, Spaniei, Franței, Croației, Italiei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Luxemburgului, Maltei, Austriei, Poloniei, Portugaliei, României, Sloveniei, Slovaciei, Finlandei, precum și Regatului Unit, solicitându-le să furnizeze informații suplimentare. Aceste țări au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde. Vicepreședinta pentru valori și transparență, Věra Jourová, a declarat cu această ocazie : “A venit momentul ca toate statele membre să transpună normele și să le transpună în mod corect. Directiva revizuită a serviciilor mass-media audiovizuale reprezintă un act legislativ esențial pentru pluralismul mediatic. Ea consolidează independența autorităților de reglementare a mass-media, încurajează transparența proprietății asupra mijloacelor de informare în masă și promovează educația în domeniul mediatic.”

Actuala Directivă UE a serviciilor mass-media audiovizuale reglementează coordonarea la nivelul UE a legislației naționale în materie de servicii mass-media audiovizuale, care includ atât programele de televiziune tradiționale și serviciile la cerere, cât și platformele de partajare a materialelor video. În același timp, peisajul mediatic s-a schimbat radical în mai puțin de un deceniu. Milioane de europeni, în special tinerii, vizionează conținut online, la cerere și pe diferite dispozitive mobile. Luând în considerare aceste noi evoluții, Comisia a propus, în mai 2016, o Directivă revizuită a serviciilor mass-media audiovizuale, care include o nouă abordare a platformelor online care difuzează conținut audiovizual. În iunie 2018, Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord politic cu privire la normele revizuite, care au fost adoptate de Parlamentul European și de Consiliul Uniunii Europene în noiembrie 2018.

Principalul obiectiv al directivei este de a crea și de a asigura buna funcționare a pieței interne a serviciilor mass-media audiovizuale, contribuind în același timp la promovarea diversității culturale, asigurând un nivel adecvat de protecție a consumatorilor și protejând pluralismul mass-mediei.

Statele membre au avut la dispoziție 21 de luni pentru a o transpune în legislația lor națională.

Toate bune și frumoase, intențiile sunt bune. Dacă mă uit, oriunde, în media, le dau dreptate. Să ne amintim că drumul spre infern este pavat cu intenții bune? Bună întrebare! Dar de ce această atenționare acum, în timpul crizei sanitare? Tocmai de aceea!

Nu prea am somn, de fapt m-am obișnuit să mă duc la culcare la ”ore imposibile”, adică pe la ora 3:15, cum spune un prieten din redacție, așa că o să caut în filmoteca mea un film vechi și bine făcut, poate o comedie cu Fernandel, sau Louis de Funes, sunt la ora de franceză, sau ”Gentelmanul din Cocody” o comedioară, reclamă turistică, ba reclamă bine merci, cu Jean Marais și Liselote Pulver în jungla africană. În unele momente îmi amintește de aventurile mele de pe acolo, unele au fost comedii în toată regula, altele... nu prea!

Ce să mă uit la film, mai bine iau cățelușa Mitza-Bitza Lupe de Grande în brațe, adoră să stea în brațe și o să mă așez pe fotoliul balansoar în fața sobei. În tăciunii aprinși strălucesc amintirile mele, care bat zece filme.

Sau, totuși, nu citesc mai bine... ceva? Sadoveanu, cele 22 de volume lucesc slab în lumina veiozei, pe un raft al bibliotecii. S-o mai studia la școală? Bună întrebare! Mă hotărăsc eu, astăzi este mâine, pentru că mereu și mereu avem speranța că mâine este o altă zi!

 

HOROSCOP    26 noiembrie 2020

 

BERBEC  Dimineaţa, dacă nu poţi rezolva ceva, amână!  Sigur, dacă depinde de tine şi nu este ceva obligatoriu. Uneori situaţiile se rezolvă de la sine pentru că timpul găseşte cele mai bune soluţii! În activitatea proprie întâlneşti un sprijin neașteptat, ca o briză în pânzele unei caravele. În plus, daca ai ceva sentimental greu de rezolvat, încerca acum, poate va merge ca pe roate.

TAUR  Conjunctura te avantajează în folosirea iscusită a unor veşti, sau informaţii. Nu te favorizează o atitudine prea serioasă, gravă, prea sobră. Fii mai vesel, după program, puţină distracţie! Fii calm şi prudent şi nu uita să te îmbraci corespunzător cu vremea de afară! Cu toate ca gândesti prin o anumita logica, te miri ca nu mai intelegi ce se intampla in jurul tau; probabil ca interesele personale primeaza. Cu siguranţă ca nu iti face nici o placere sa te implici din nou, astăzi, în rezolvarea unei crize, mai ales ca ştii cum se vor defasura lucrurile!

GEMENI  Promisiunea succesului îţi dă aripi şi cu toate că te-ai pregătit astăzi pentru o activitate obişnuită, veştile de ultimă oră îţi oferă motivele pentru un efort sporit, mai toată ziua! Sfatul meu este să fii mai atent decât de obicei la tot ceea ce înseamnă parteneriat, fie că este vorba de afaceri, fie de dragoste, sau de amândouă. O informaţie te luminează la propriu şi la figurat. Nu te grăbi, însă, ca să tragi concluzii. Supravegheză-ţi regimul alimentar.  Mănâncă mai puţin şi mai des şi evită factorii alergeni.

RAC   Nu fii comod, dă-ţi silinţa, ai o oportunitate să te faci remarcat în ochii celor dragi. În registrul benefic, desigur! Profită de prilej şi pune la punct unele probleme de interes comun.  Ai tendinta, pentru unii supărătoare, de a fi permanent în ofensivă, să ţii la părerea ta. De la o vreme ai părerea ca toata lumea te vorbeşte pe la spate. Adevarul este ca nu te poti concentra şi că-ţi scapă aspecte esenţiale.  Astăzi ai, totuşi, o perioadă bună...

LEU   Coordonatele zilei de astăzi trebuie să fie fermitatea şi politeţea, la serviciu, sau acasă. Nu ceda uşor, ai dreptate şi stelele ştiu acest lucru. Fă-i să ştie şi pe cei din jur, cu blândeţe! Niciodată nu eşti suficient de abil social, nu speculezi oportunităţile. Ai o perioadă interesantă... vorba înţeleptului chinez, poate poţi profita de ea!

FECIOARĂ   Astăzi, mai toată ziua ţi se dă dreptate. Tragi concluzia că nu ai pierdut degeaba timpul şi că experienţa contează! Domeniul sentimental e bine aspectat, pe total o zi echilibrată, plăcută! Ceva migrene astăzi din cauza unor tensiuni neaşteptate în anturaj. Le rezolvi cu diplomaţie şi treci mai departe. Nu te repezi să tragi concluzii dupa barfe, zvonuri si intrigi. Totuşi, nu este o zi critică, ceea ce te fereşte parţial de extreme, de neplăceri. Stăpâneşte-ţi pornirile extravagante sau excesiv de vanitoase. Nu cheltui sub impulsul momentului.

BALANŢĂ   Între tine şi reuşită mai este un obstacol, un prag de trecut. Cu toate că oboseala acumulată te-a ajuns din urmă, continuă cu dinamism, dispui încă de o mare rezervă de energie pozitivă. Atenţie la vremea schimbătoare, la frig, în primul rând! Poţi să te duci la cumpărături, sigur, este o activitate plăcută, dar programează exact ceea ce vrei să achiziţionezi. Adică, mai practic, fă o listă de cumpărături, pentru că „verba volant, scripta manet”!

SCORPION   Nu e prea devreme să te pregăteşti cu cadourile ca să-l ajuţi pe Moş Nicolae. Dimineaţa te doare capul din cauza discuţiilor fără rost. Însă, seară bună, cu ceva care îţi face plăcere! Aspecte minore benefice te avantajeaza esential în lămurirea, în clarificarea, unei situaţii familiale în cursul unei convorbiri la mobil. În a doua parte a zilei, stai acasă, nu te duce în oraş.  Poţi petrece o seară plăcută în compania unui roman poliţist... sau un DVD. Neapărat, Agatha Cristie! Şi tot neapărat, Hercule Poirot!

SĂGETĂTOR   O zi dedicată acţiunii, reacţiei, intervenţiei. Timpul proiectelor a trecut, acum trebuie să realizezi ce ţi-ai propus cu tenacitate şi fără a ţine cont de comentariile „comice” răuvoitoare. Astazi trebuie doar sa zici multumesc, pentru ca treci printr-o perioada in care ajutorul vine de unde nici macar nu te aşteptai! Trebuie, însă să nu faci o regulă din această situaţie de excepţie, să nu mai aştepţi ajutor, că nu mai vine, sa te bazezi mai mult pe propriile forte si sa faci planuri serioase de viitor, poate chiar să te gandesti la un nou proiect!

CAPRICORN   Eşti ca o floarea de cactus dăruită de stele cu bunătate, bun simţ şi umor. Astăzi trebuie să renunţi la reţinere, „siguranţa personală” şi să arăţi celor dragi calităţile tale deosebite! Se poate spune, dupa configuraţia astrologică, că te bucuri de o zi întreagă de influente favorabile în sensul că nu o să ai niciun necaz mare! O anumita confuzie sentimentala poetica stă bine unei persoane indragostite, dar ia bine aminte sa nu devina o a doua natura a ta!  Există o legătură logică, cauzală, în viaţa ta. Limitează-te doar la activităţile de rutină şi evită eforturile şi deplasările care nu sunt absolut necesare.

VĂRSĂTOR   Astăzi călătoreşti în timp, faci o excursie în istorie. Jumătate din tine regretă timpurile glorioase, iar cealaltă jumătate face planuri temerare de viitor! Pe total, o bază bună pentru succes! Stelele spun, la fel ca un bătrân călugăr sihastru, ca prea multă insistenţă nu are niciun rezultat, pe cand cumpătarea aduce succesul. Nu insista inutil, dar nici nu renunţa când nu trebuie! Viata e o permanenta infruntare de interese, asa incat trebuie sa dai dovada de multa inteligenta si de putin noroc in promovarea scopurilor.

PEŞTI  Dimineaţa este mai densă, obositoare, dar seara pare relaxantă şi liniştită. Ca să fie aşa, asăzi nu intra in discuţii inutile cu Scorpionii sau Leii, în general cu semnele de apă şi foc! Evită discuţiile lungi şi fără rost, dar nu fi concis ca un automat care spune ora. Pildele, povestiorele, bancurile şi mai ales tăcerile cu subânţeles sunt mai grăitoare decît o mie de discursuri meşteşugite! Evită să te enervezi din lucruri de nimic, fii constructiv în tot ce faci. Nu lua hotărâri când eşti iritat – mai bine lasă lucrurile să se rezolve singure!