Constantin Udrea, Judecător la Curtea Militară de Apel, a declarat că protocoalele secrete dintre SRI și Ministerul Public reprezintă un exemplu de ”crimă organizată” și că astfel Serviciul Român de Informații accesează toate structurile judiciare pentru a își atinge propriile interese.
Judecătorul a mai susținut că existența protocoalelor secrete le facilitează anumitor ofițeri SRI să ia locul procurorilor astfel încât să poată controla procesele penale. De asemenea, acesta a mai comunicat într-un interviu pentru Mediafax că cei care se simt nedreptățiți pot ataca printr-o cale extraordinară: „O cale extraodinară de atac, astfel încât toate cauzele care au avut la bază înregistrări şi aceste protocoale să fie reexaminate într-o procedură, să spunem, contestaţie în anulare, sau revizuire şi aşa mai departe, astfel încât, această cale de atac să fie prevăzută prin lege, deci să fie adăugată ca şi motiv suplimentar”. Pe lângă acestea, judecătorul consideră că protocoalele nu au bază legală și constituțională, că acestea sunt semnate de persoane care nu fac parte din CSAT, că adaugă la lege, lucru de altfel nepermis dat fiind că ”în materia procedurii penale reglementarea se face numai prin lege organică, adică prin Codul de Procedură Penală, iar în ce priveşte anumite chestiuni, şi prin celelalte legi - în speţă, legea de organizare judiciară, tot lege organică”. Constantin Udrea a mai lansat o serie de întrebări, desigur, retorice, printre care se numără și următoarele: ”De ce în acest domeniu, deosebit de sensibil, s-a reglementat, dincolo de lege? De ce s-a reglementat prin acest gen de procotoale? Pentru că, în esenţă, SRI-ul, că despre el este vorba, nu despre celelalte servicii secrete. SRI-ul în acest mod, a accesat posibilitatea de a dispune decizii în materie penală prin manipularea probei, acesta e esenţial. Cea mai importantă probă în materie penală şi cea mai credibilă este cea dată de înregistrarea şi de redarea convorbirilor audio – video, de localizarea prin mijloace tehnice specifice şi aşa mai departe. Or, toate aceste chestiuni aparţin în exclusivitate, prin suportul tehnic pe care îl au, SRI-ului. SRI-ul, care are centrul naţional de realizare a acestor metode speciale tehnice de investigare şi de redare”, conform interviului Mediafax. În concepția sa, protocoalele se îndreaptă împotriva legilor țării și, dată fiind amploarea lor, vor avea loc multe căi extraordinare de atac, îndeosebi în cauzele de corupție, care, conform declarațiilor sale, trebuie combătută cu legea, nu cu protocoale.