Constantin iese la LUPTĂ: „Preocuparea Pro România este să semnaleze DERAPAJELE ECONOMICE ale Guvernului”

Preşedintele proiectului politic Pro România, deputatul Daniel Constantin, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că principala preocupare a sa şi a colegilor săi este să semnaleze şi să propună soluţii de corectare a derapajului economic pe care îl constată la Guvern.

"Principala preocupare pe care o au colegii care provin din diverse medii, şi privat, şi public, a fost legată de starea economiei. Şi cred că acesta este mesajul pe care public trebuie să-l transmitem, că ce ne preocupă şi ceea ce vom face în perioada următoare va fi să încercăm nu doar să semnalizăm, ci şi să propunem modalităţi prin care să fie corectate derapajele economice pe care, din păcate, le constatăm la Guvern. Eu spun cu regret lucrul acesta, pentru că sunt una din persoanele care, la sfârşitul anului trecut, am încercat, alături de cei de la PSD, să definitivăm un program de guvernare comun PSD-ALDE, care spunea una. În realitate vedem că s-a implementat altceva şi asta, sigur, a condus la foarte multe derapaje", a spus Daniel Constantin, după o întâlnire cu colegii săi de proiect politic din zona Clujului.

Potrivit Agerpres, Daniel Constantin a mai afirmat, în conferinţa de presă susţinută alături de deputatul Mircea Irimie, că proiectul său politic are, în prezent, şapte parlamentari şi nuclee de dezvoltare în 37 de judeţe.

Pe 4 septembrie, Victor Ponta, Daniel Constantin şi Sorin Cîmpeanu au anunţat lansarea unui nou proiect politic, Pro România, prezentat ca o alternativă la oferta partidelor.