Constantin: Cred că toată coaliţia are un punct de vedere comun privind Codul Fiscal

Daniel Constantin, co-preşedinte ALDE, a declarat că toată coaliţia are un punct de vedere comun privind Codul Fiscal. Potrivit acestuia, reducerea fiscalităţii şi a TVA la 19 la sută este şi o datorie morală faţă de cetăţeni.

”Cred că toată coaliţia are un punct de vedere comun privind Codul Fiscal”, a afirmat Daniel Constantin, citat de mediafax.ro.

El a spus că în legătură cu Codul Fiscal se vorbeşte foarte mult despre reducerea TVA, susţinând că reducerea TVA la alimente nu numai că a salvat societăţile care lucrează în agricultură, dar le-a ajutat să se relanseze. ”Majoritatea resimt efectele pozitive. O fiscalitate redusă a ajutat mult”, a spus ministrul, care şi-a exprimat convingerea că reducerea TVA per ansamblu va avea efecte pozitive în industrie.

El a mai afirmat că reducerea fiscalităţii şi a TVA la 19 la sută este şi o datorie morală faţă de cetăţeni, pentru că aceasta face parte din programul USL care a câştigat alegerile în 2012.

Întrebat care va fi punctul de vedere al ALDE la negocierile privind Codul Fiscal, Constantin a răspuns că va fi acelaşi ca şi la momentul când a fost adoptat. ”Orice fel de propunere trebuie analizată, iar dacă ea este considerată benefică o adoptăm”, a mai  spus Constantin, care a menţionat însă că nu a auzit nicio propunere şi niciun argument solid care să stea în picioare.

Președintele UNPR, Gabriel Oprea, a anunțat astăzi că partidul pe care-l conduce va vota, în Parlament, la Codul Fiscal, „ca întotdeauna, cu coaliția de guvernare din care face parte”, fiind convins că se va ajunge la un acord asupra acestui proiect. La discuţiile tehnice pe tema Codului fiscal, care vor avea loc pe 20 august, formaţiunea sa va merge "fără mandat".