Constanța, în Cartea Recordurilor, de Ziua Internațională a Păcii

Constanța, în Cartea Recordurilor, de Ziua Internațională a Păcii

Cel puțin 10.000 de constănțeni sunt așteptați pe plaja Modern a orașului pentru a pune Constanța în Guinness Word Records. Organizatorii îi cheamă pe constănțeni, și nu numai, în număr cât mai mare, pentru realizarea celui mai mare semn al păcii format din oameni îmbrăcați în alb.

Constanța este în drumul spre Cartea Recordurilor, alături de JCI Constanta și Comunitatea Elenă Elpis, anunță organizatorii, chemând, pentru această după amiază, un număr cât mai mare de participanți. Evenimentul, numit ”Peace is possible”  are loc pe plaja Modern, iar cei care participă sunt rugați să vină îmbrăcați cu tricou/bluzon/jachetă, de culoare albă. Cel mai mare semn al păcii intrat în Cartea recordurilor a fost format din 1000 de oameni. Inițiatorul evenimentului de astăzi, de Ziua Internațională a Păcii, Cristian Munteanu, de la  Junior Chamber International Constanța, speră în participarea a cel puțin 10.000 de persoane.

Primul care s-a alăturat ideii a fost Anton Antoniadis, președintele Comunității Elene Elpis din Constanța. El a mobilizat, rapid, și celelalte comunități etnice de pe litoral care au răspuns astfel chemării organizatorilor. Uniunea Democrată Turcă din România, Uniunea Armenilor din România, Comunitatea Rușilor Lipoveni, Federația Comunităților Evreiești din România, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Comunitatea Armână, Asociatia Etnicilor Bulgari din Dobrogea. S-au alăturat mai multe ong-uri și primăria Constanța. La depășirea recordului de formare a semnului păcii sunt așteptați oameni de toate vârstele, constănțeni și turiști.

Evenimentul începe la ora 15:00 cu un program artistic. Pe scenă vor evolua ansambluri ale comunității grecești, aromâne, lipovene, turcești, tătărești cât și dansatori ai școlii de dans Pro Dance. La ora 18.00 se dă startul încercării de doborâre a recordului mondial. Pentru ca recordul să poată fi omologat, participanții trebuie să stea în „formație” timp de cinci minute, timp în care se vor strânge dovezile foto și video. Imediat după momentul recordului vor urca pe scenă trupa constănțeana Acoustic Dream, cunoscutul instrumentist White Trumpet (Eugeniu Albu) și trupa Ruski Ritm.

Ne puteți urmări și pe Google News

La intrare, fiecărui participant i se va înmâna o brățară numerotată și se vor da instrucțiunile pentru parcursul evenimentului. Ținuta obligatorie impusă de Guinness Book este „White Top”, mai exact participanții trebuie să poarte, în mod obigatoriu tricou, hanorac sau cămașă de culoare albă cât și o șapcă sau bandană tot culoare albă, spun organizatorii.