Editura Evenimentul si Capital

S-a dat startul la conspiraţii împotriva Theresei May

Theresa May
Autor: | | 0 Comentarii | 521 Vizualizari

S-a terminat! Începând cu seara asta, va fi out! Sunt voci care strigă în numele demisiei Theresei May, care a pus pe jar mass media britanice, în timp ce guvernul e în fibrilaţie asupra noului acord pentru pentru ieşirea din UE. Iar conspiraţiile curg în cheia aceasta, lipsind cu desăvârşire o notă de seriozitate pe acest subiect: Brexit.

''Gata, s-a terminat, este out''. Aceste cuvinte redate în toată presa britanică, sunt ale unor parlamentari englezi la ieşirea din aulă. În următoarele ore se reuneşte Comisia parlamentară ''1922'', a conservatorilor care, printre alte chestiuni, poate va da verdictul de neîncredere liderului partidului.

Zvonurle despre iminenta demisie a Theresei May, umplu presa britancă

Surse din executiv, potrivit Sky News, speculează chiar că primul minstru îşi va prezenta demisia până diseară. Alte publicaţii nu merg atât de departe dar fac referire la o declaraţie generică a primului ministru. Potrivit Guardian, există cel puţin 4 miniştri (Sajid Javid, Jeremy Hunt, David Mundell şi Penny Mordaunt) care au manifestat o netă opoziţie asupra acordului prospectat de May.

May, izolată

Premierul britanic, oricum, este din ce în ce mai izolat în interiorul guvernului şi în partidul conservator. Deschiderea premierului către un al doilea referendum privind Brexitul, a avut efecte perturbatoare în executiv, precipitând situaţia şi a aşa tulbure.

Ieri dimineaţă, miniştrii din aripa eurosceptică, inclusiv Michael Gove şi Andrea Leadsom, s-au întâlnit şi au stabilit o linie care nu prevede prezentarea în faţa Camerei Comunelor, a actualei versiuni de lege destinată definirii Brexitului. Şi, în acest caz, speculaţiile vor curge, scenariile vor fi care mai de care mai spectaculoase, suficient ca britanicii să zacă, încă, în bezna Brexitului.

Dragnea, ce LOVITURA pentru Irina Tanase! Nu are voie sa faca ASTA in urmatorii 3 ani

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI