Consiliul Naţional al PNL se reuneşte azi pentru finalizarea fuziunii la nivel local

Consiliul Naţional al PNL se reuneşte azi, la Palatul Parlamentului, pentru a finaliza procesul de fuziune a filialelor vechiului PNL şi fostului PDL, dar şi pentru a adopta linia politică pe care o vor urma liberalii în acest an, în special în Parlament.

Peste 1000 de delegaţi din toată ţara vor participa la această şedinţă.

Vechii liberali vor controla 26 de organizații, în timp ce vechii democrat-liberali vor controla 23 de filiale teritoriale, conform rezultatelor negocierilor dintre cele două partide.

În acest calcul, rezultatul obținut de filiale la europarlamentare a contat în raport de 80% și 20%- numărul aleșilor locali din fiecare județ în parte.

Aceste criterii reprezintă deja o victorie de etapă a vechiului PDL în raport cu vechiul PNL, în condițiile în care scorul obținut la europarlamentare către cele două partide a fost foarte apropiat. PNL a obținut 15% și PDL-12%.

 Totodată, Consiliul Naţional va adopta două rezoluţii politice, informează Mediafax.

Primul document priveşte linia politică a liberalilor la nivelul Parlamentului, acţiunile de opoziţie şi pregătirea strategiei pentru conturarea unei majorităţi guvernamentale care să ducă la demiterea Cabinetului Ponta. Această rezoluţie presupune validarea poziţiei PNL faţă de principalele teme politice ale primei sesiuni parlamentare, dar şi priorităţile parlamentarilor liberali.

O altă rezoluţie priveşte situaţia din teritoriu, repartizarea pe criterii politice a fondurilor de către Guvern şi refuzul organizării de alegeri parţiale, în condiţiile în care PNL s-ar afla într-un potenţial avantaj electoral.