Consiliul de Administraţie al TVR a fost DESFIINŢAT. Deciziile luate sub conducerea lui Claudiu Săftoiu ar putea fi ANULATE

Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului nr. 28 din 26 iunie 2012 privind desemnarea membrilor CA al TVR. Se reiau procedurile pentru desemnarea corecta a CA.

UPDATE 3. Vizavi de decizia Curţii Constituţionale, preşedintelui-director general al SRTV, Claudiu Săftoiu, a cerut Parlamentului ca măsurile ce vor fi luate să nu afecteze activitatea TVR şi a asigurat că procesul de implementare a Programului de redresare va continua, urmând un calendar strict. "Conducerea SRTv ia act de decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) care a admis astăzi sesizarea unui partid politic referitoare la componenţa actualului Consiliu de Administraţie al SRTv, validat de plenul Parlamentului.  Parlamentul este singurul for în măsură să pună în aplicare hotărârea Curţii Constituţionale şi să ia măsuri astfel încât activitatea în Televiziunea Română să nu fie afectată.  Consiliul de Administraţie al SRTv şi-a îndeplinit misiunea de a respecta imperativele Ordonanţiei 33/2012, şi a prezentat, în termen de 45 de zile, un Program de redresare economică a societăţii, care a stat la baza Memorandumului aprobat de Guvernul României pe 1 septembrie 2012, referitor la eşalonarea pe şapte ani a datoriilor fiscale ale SRTv.  Procesul de implementare a Programului de redresare va continua, urmând un calendar strict, comunicat partenerilor sociali şi care va respecta legile în vigoare". UPDATE 2. Astăzi, PDL a avut câştig de cauză la Curtea Constituţională. Această instituţie a decis aprobarea contestaţiei despuse de democrat-liberali în luna iulie, referitor la modul în care au fost desemnaţi reprezentanţii partidelor în componenţa Consiliului de Administraţie al SRTV, fără respectarea algoritmului politic. Astfel, Consiliu de Administraţie (CA), în frunte cu preşedintele-director general Claudiu Săftoiu, ar putea fi invalidat, ceea ce ar însemna că toate deciziile luate de echipa Săftoiu vor deveni nule de drept. Procedurile pentru desemnarea unei noi conduceri se vor relua, iar TVR Info şi TVR Cultural ar putea să-şi reia emisia. Parţial, revenirea asupra deciziei de desfiinţare a TVR Info a fost făcută de către preşedintele Televiziunii Publice, Claudiu Săftoiu, care declara în urmă cu câteva zile în faţa Comisiilor de cultură ale Parlamentului că încearcă să încheie un parteneriat pentru ca TVR Info să funcţioneze din nou, iar peste un an TVR Cultural "îşi va recăpăta culoarea". Conform deciziei luate în vară de către majoritatea liderilor de grupuri parlamentare, noul CA nu includea şi reprezentanţii PDL, ceea ce reprezenta o încălcare gravă a regulii care guverna până acum componenţa Consiliului de Administraţie. Astfel, forul de conducere al TVR era alcătuit din câte trei reprezentanţi de la PSD şi PNL şi câte unul de la UDMR şi UNPR, iar Valentin Nicolau şi Sorin Burtea au fost aleşi reprezentanţi ai salariaţilor Televiziunii Române în Consiliul de Administraţie.

După publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial, cei opt membri desemnaţi de la PSD, PNL UDMR şi UNPR în actualul Consiliu de Administraţie al SRTV îşi vor pierde funcţiile. Reamintim că  liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, declara în iunie că, potrivit algoritmului calculat la numărul de parlamentari, PDL ar fi trebuit să primească în noul CA al SRTV aproape trei locuri, mai precis 2,87. UPDATE1. "Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea de neconstituţionalitate formulată de grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal din Camera Deputaţilor şi a constatat că Hotărârea Parlamentului nr.28 din 26 iunie 2012 privind desemnarea membrilor Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune este neconstituţională în ceea ce priveşte desemnarea candidaţilor de către grupurile parlamentare reunite ale celor două Camere ale Parlamentului", se arată în comunicatul de presă emis în urmă cu câteva minute de CCR. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului. Plenul Curţii Constituţionale a României (CCR) a dezbătut astăzi sesizarea depusă de 70 de deputaţi ai Partidului Democrat Liberal (PDL) privind excepţia de neconstituţionalitate a  Hotărârii Parlamentului nr. 28 din 26 iunie 2012. Actul Parlamentului se referă la desemnarea membrilor Consiliului de Administraţie al TVR. Plenul CCR a admis excepţia invocată, astfel că Hotărârea Parlamentului va trebui modificată în acord cu decizia Curţii. Potrivit surselor EVZ, Curtea a constatat că PDL nu este reprezentat potrivit normelor constituţionale în noul CA al Societăţii Române de Televiziune, pentru membrii propuşi de Parlament, fiind încălcată configuraţia politică. Reamintim că prin Hotărârea constatată ca neconstituţională, Parlamentul a desemnat CA al Societăţii Române de Televiziune pentru o perioadă de 4 ani, începând cu data de 26 iunie 2012, membrii titulari şi membrii supleanţi prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din Hotărârea Parlamentului.