Consilierul ministrului Carmen Dan este vizat în TREI DOSARE PENALE! Pentru ce este acuzat Valentin Riciu

Consilierul ministrului de Interne, Carmen Dan, este vizat în trei dosare penale de înșelăciune, ultraj și abuz în serviciu, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.ro

Două dintre dosare în care este vizat valentin Riciu se află pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, consilierul având calitatea de înfăptuitor.

Un dosar vizează săvârşirea infracţiunii de înşelăciune: Valentin Riciu este acuzat că a participat, timp de două zile la o conferință sndicală la Constanța, deși acesta a figurat ca fiind prezent prin semnătură la serviciu, în timp ce al doilea dosar se referă la infracțiunea de ultraj, Riciu fiind acuzat că ar fi amenințat un alt polițist.

Al treilea dosar în care este vizat consilierul, de abuz în serviciu, se află la Parchetul  de pe lângă Judecătoria Sectorului 4. o persoană a depus o plângere pe numele lui Riciu pe motiv că i-ar fi reținut în mod abuziv permisul de conducere.

Valentin Riciu a susținut că  este"o mizerie" informaţiile apărute în presă, negând că ar avea un dosar penal pentru înşelăciune. 

"În ultima săptămână, au apărut în spaţiul public mai multe afirmaţii false şi calomnioase împotriva mea - fie că eram prieten cu Eugen Stan, fie că eram şeful lui. Astăzi, un post de televiziune afirmă că aş avea un dosar penal de înşelăciune. Este o nouă mizerie în ceea ce mă priveşte. Am văzut ştirea şi am încercat să aflu care sunt probele în baza cărora se fac aceste acuzaţii. Nimic oficial, nicio probă, doar surse. Situaţia o voi prezenta conducerii ministerului printr-un raport pe care îl voi înainta chiar astăzi", a precizat Riciu într-un raport.