Deputatul Oana Niculescu Mizil şi consiliera lui Mircea Geoană, Ana Maria Cătăuţă, au depus la OSIM solicitări de înregistrare a mărcii "Partidul Social Democrat Independent". Cererile lor se află în procedură de examinare.
O solicitare pentru înregistrarea mărcii "Partidul Social Democrat Independent (PSDI)" au fost depuse în data de 12 ianuarie, se arată, potrivit mediafax.ro, pe pagina de internet a Oficiului. O a doua solicitare vizează înregistrarea mărcii "Partidul Social Democraţiei Independente",
Ambele cereri privesc activităţi de ”educaţie; instruire; divertisment; activităţi sportive şi culturale; servicii ştiinţifice şi tehnologice, precum şi servicii de cercetare şi de creaţie, referitoare la acestea; servicii de analiză şi cercetare industrială; crearea şi dezvoltarea calculatoarelor şi a programelor de calculator; servicii juridice; servicii de siguranţă pentru protejarea bunurilor şi persoanelor; servicii personale şi sociale oferite de către terţi destinate să satisfacă nevoile indivizilor".
Totodată, Oana Mizil a solicitat şi ea înregistrarea mărcii "Partidul Social Democrat Independent", care include şi "activităţi de natură politică".