Consilier județean din Gorj, săltat de DIICOT. Suspiciuni de trafic de droguri

Sursa foto: Facebook

Un consilier județean din Gorj a fost săltat de DIICOT. După o serie de percheziții desfășurate în locuințele mai multor persoane suspectate de trafic de droguri, Nelu Pavel, președinte al Asociației Partida Romilor Pro-Europa Gorj, a fost dus la audieri. În urma verificărilor, oamenii legii au găsit 500.000 de euro și câteva kilograme de aur.

Consilier județean din Gorj, săltat de DIICOT

Joi, polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate au făcut mai multe percheziții în Târgu Jiu. Ancheta coordonată de DIICOT Bihor este legată de traficul de droguri și constituirea unei grupări de criminalitate organizată.

Pe lista celor vizați s-a aflat și Nelu Pavel, lider al comunității rome din Obreja. De altfel, acesta a fost consilier județean PSD, iar recent pe a trecut pe listele PNL.

În plus, acesta este și președinte al Asociației Partida Romilor Pro-Europa Gorj. Alături de consilier au fost săltate și câteva rude apropiate.

Suspiciuni de trafic de droguri

În timpul verificărilor, oamenii legii  au descoperit 500.000 de euro, precum și mai multe kilograme de aur. Potrivit unor surse judiciare, drogurile ar fi fost ascunse în anvelope auto, urmând să ajungă pe piața neagră.

Sursa foto: Facebook

Procedura ar fi fost făcută la o vulcanizare din Bălești, care era deținută de unul dintre liderii grupării.

Consilierul Nelu Pavel și rudele sale ai fost duse la DIICOT Oradea, unde vor da explicații legate de aceste presupuse fapte.

Consilier județean din Gorj, implicat într-un dosar de trafic de droguri

Conform surselor, gruparea este suspectată că ar fi traficat medicamente cu conținut stupefiant, având destinația Norvegia.