Vali Rîciu, consilierului ministrului de Interne din Guvernul Tudose, Carmen Dan, a anunțat marți seară că își va da demisia din funcția pe care o deține. Decizia acestuia vine într-un context și așa tensionat după ședința Comitetului Executiv Național al PSD de luni în care premierul Mihai Tudose și-a anunțat demisia.
În mesajul său de pe pagina personală de Facebook, Rîciu explică faptul că detaliile oferite în presă cu privire la existența unor dosare penale pe numele său nu i-a influențat decizia. Consilierul lui Carmen Dan a discutat cu ministrul de Interne înainte de această decizie.
„Astăzi am decis să-mi încetez activitatea la cabinetul ministrului afacerilor interne. Nu pentru că situația mea juridică s-ar fi schimbat cu ceva. După cum am precizat, nu am fost informat despre vreo acuzație penală, iar comunicatul public al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este lămuritor. Am discutat astăzi cu ministrul și decizia aceasta este. Nu am pretenția de a fi exemplu pentru cineva, dar așa văd eu ca polițist responsabilitatea”, a anunțat consilierul politic.