Conservatorii câștigă o majoritate confortabilă în Polonia

Conservatorii câștigă o majoritate confortabilă în Polonia

Partidul Lege şi Justiţie, aflat la putere în Polonia, a câştigat alegerile legislative duminică şi își vor menţine majoritatea absolută, pentru încă un mandat.

Potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, conservatorii polonezi au câștigat 43,6% din voturi, astfel că Partidul Lege şi Justiţie (PiS) al lui Jaroslaw Kaczynski ar urma să deţină 239 de locuri în camera inferioară, care are 460 de locuri, potrivit Institutului Ipsos, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Deşi un front puternic a fost împotriva noastră, am reuşit să câştigăm”, a declarat Kaczynski la sediul partidului. „Sper că mâine (cu anunţarea rezultatelor oficiale) se va confirma succesul nostru. Înaintea noastră se află patru ani de muncă grea”, a continuat el liderul PiS.

„Trebuie să ne gândim la ce am reuşit să realizăm şi la ce a făcut ca o parte a societăţii a considerat că nu trebuie să ne susţină”, a adăugat Kaczynski, considerat cel mai influent politician din Polonia.

Ne puteți urmări și pe Google News

Principala formaţiune de opoziţie, Coaliţia Civică (KO, centristă), deţine 27,4% şi ar urma să aibă 130 de deputaţi în Dietă, urmată de stânga (11,9% şi 43 de deputaţi) care revine în Parlament după patru ani de absenţă, şi Partidul Ţărănesc PSL asociat cu mişcarea antisistem Kukiz'15 (9,6% şi 34 de deputaţi).

O formaţiune de dreapta antisistem, care include ultra-liberali şi naţionalişti anti-migranţi, Confederaţia, intră în parlament cu 6,4% din voturi şi 11 deputaţi.