Congresul celor de la PNL a amintit de tradiționala bătaie cu ciomege de la Ruginoasa. „A fost un spectacol jalnic”

Congresul celor de la PNL a amintit de tradiționala bătaie cu ciomege de la Ruginoasa. „A fost un spectacol jalnic”

Un senator de la USR-PLUS a comentat foarte dur ce s-a întâmplat, sâmbătă, la Romexpo, la Congresul PNL, acolo unde Florin Cîțu a devenit președintele liberalilor.

Cristi Berea, senator USR-PLUS, a asemănat Congresul PNL, ce s-a desfășurat, sâmbătă, la Romexpo, cu tradiționala bătaie de la Ruginoasa. Politicianul a comentat ironic tentativa liberalilor, care sunt dispuși să discute cu cei de la USR-PLUS.

Congresul PNL a amintit de tradiționala bătaie de la Ruginoasa

„Congresul PNL a semănat cu tradiţionala bătaie cu ciomegele de la Ruginoasa, a fost un spectacol jalnic Două cete de flăcăi s-au ciomăgit zdravăn în văzul tuturor, fiecare lovitură fiind însoţită de aplauze şi de huiduieli de pe margine. N-au discutat nimic despre ţară, nimic despre PNRR sau despre planul de dezvoltare al României, ci doar despre funcţiile lor. După ce şi-au reglat conturile, ne cer să refacem coaliţia. Acum vin şi ne cer din nou prietenia, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat”, a declarat senatorul USR PLUS, Cristi Berea, într-un comunicat de presă.

El a mai afirmat că sunt multe voci în PNL care spun că USR PLUS nu are altă soluţie şi că se va întoarce la guvernare cu Florin Cîţu premier, dar că această teorie este falsă.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Nimic mai fals. Am ieşit de la guvernare, am arătat că renunţăm la funcţii, am demonstrat că nu căutam poziţii, ci vrem să schimbăm România. Florin Cîţu ne-a demonstrat că nu este capabil să facă nimic din toate acestea. Florin Cîţu va putea rămâne premier doar cu sprijinul PSD”, a mai spus senatorul, care a continuat.

„Nu mai cădem în capcană”

„Unii din PNL sunt siguri că ne vom întoarce. Alţii am văzut că pun condiţii şi cer renegocierea ministerelor. Lucrurile sunt clare: nici dacă PNL renunţă la varianta cu Florin Cîţu premier, întoarcerea noastră la guvernare nu se întâmplă de la sine. Nu mai cădem în capcană. Întâi pleacă Florin Cîţu de la Palatul Victoria, apoi negociem o foaie de parcurs cu toate proiectele pe masă şi cu termene clare pentru fiecare.”