Congres science-fiction la USR. Cum și-a încurcat Dan Barna pastilele

Așa cum „Evenimentul zilei” a anunțat în urmă cu două săptămâni, deputatul Dan Barna a fost desemnat prezidențiabilul USR, sâmbătă, în cadrul Congresului Uniunii, găzduit în incinta Teatrului Național.

Evenimentul a fost presărat cu aspecte amuzante. Încălțat în pantofii săi norocoși, Dan Barna s-a fâțâit de colo-colo prin sală, mai zâmbitor ca niciodată, încercând să placă oricui și să intre pe sub pielea tuturor delegaților. Odată ajuns pe scenă, deputatul și-a romanțat povestea intrării în politică – survenită în urma unui telefon primit de la ex-premierul tehnocrat Dacian Cioloș, care i-a solicitat să i se alăture – și s-a încumetat să lanseze comentarii de-a dreptul science-fiction referitoare la Uniunea pe care o conduce.

Candidatul care bate filmul

„Suntem Game of Thrones ca viziune, dar ca energie suntem Star Trek-ul României!”, a declamat Dan Barna, gesticulând războinic, fără a explica ce legătură ar putea exista între USR, nave spațiale, klingonieni, dragoni, nemorți, prințese și regi blestemați. Firește că noul prezidențiabil a emis mesaje strategice menite electoratului cu apetențe pop și new age, făcând trimitere la filme și seriale îndrăgite de tineri dar și de internauții de toate vârstele. De notat că delegațiile din teritoriu au intrat în sală pe coloana sonoră din Game of Thrones. Fostul jurnalist Rareș Bogdan (PNL) l-a ironizat cu aciditate pe Barna, transmițându-i că, dacă vrea să ajungă în turul al doilea al bătăliei pentru Cotroceni, ar trebui să facă trimitere la filmele „Dacii” și „Mihai Viteazul”.

Un citat greșit

Cinefil de conjunctură, Dan Barna a încurcat pastilele din celebrul Matrix, susținând că și-ar fi administrat-o pe cea albastră, și nu pe cea roșie, care, potrivit scenariului de succes, i-ar fi dat șansă să vadă realitatea așa cum este ea. „După jumătate de an în acest guvern tehnocrat, mi-am dat seama că nu mă mai pot întoarce la viaţa mea dinainte. Cred că ştiţi cu toţii secvenţa aceea din Matrix, în care în partea aceea de început Neo primeşte două pastile, una roşie şi una albastră, şi i se spune «dacă iei pastila roşie te vei întoarce la viaţa ta obişnuită şi vei vedea lucrurile aşa cum le vedeai dintotdeauna. Dacă vei lua pastila albastră vei vedea realitatea aşa cum este ea». La fel a fost şi pentru mine. Am acceptat acea provocare şi am intrat în USR. În 2016 am devenit deputat de Sibiu în Camera Deputaţilor, iar în 2017 voi m-aţi ales preşedintele partidului. De atunci şi până astăzi am crescut”, a conchis Dan Barna.

Evident că niciun participant la Congres nu i-a atras atenția deputatului cu privire la eroarea cromatică.

Ciuntirea scenariului și sigla de partid

Este posibil, totuși, ca Dan Barna să fi evitat în mod premeditat pastila roșie, pentru a nu risca o apropiere, fie aceasta doar metaforică, de „ciuma roșie” imputată PSD. În altă ordine de idei, alegerea pilulei albastre este de înțeles, având în vedere că sigla oficială a USR are culoarea albastră, însă această brodeală nu mai are nici cea mai mică legătură cu Matrix. Acest tip de comparații surprinzătoare au stârnit aplauze și voie bună la Teatrul Național.

Halep s-a impus în program

Un alt context amuzant a fost cauzat de faptul că o parte dintre delegați au solicitat să se voteze oprirea lucrărilor Congresului în timpul finalei de la Wimblendon, deoarece doreau să o susțină în direct pe Simona Halep. Propunerea chiar a fost votată și respinsă, pe motiv că politica trebuie să primeze. Cu toate acestea, pe măsură ce veștile de la Wimblendon curgeau din ce în ce mai bune, s-a luat decizia ca meciul să fie proiectat pe unul dintre ecrane. Frumoasa și categorica victorie a Simonei Halep a stârnit fericire și aplauze.

Acuzații de „marxism”

Congresul USR nu a fost lipsit de controverse. Bunăoară, întrebarea numărul 4 de la dezbaterea prezidențiabililor Uniunii – Dan Barna, Mihai Goțiu, Dumitru Stanca și Dragoș Dinulescu – pare preluată dintr-un manual de marxism: „Ce plan aveți pentru rezolvarea conflictelor dintre diferite categorii sociale?”. Aceasta în condițiiile în care nici Dan Barna și nici alt USR-ist aspirant la Cotroceni nu au explicat la ce „conflicte” se referă și între ce „categorii sociale” ar avea loc acestea. De altfel, inamicii politici de la ALDE și PSD s-au grăbit să-i acuze pe USR-iși de „marxism”. „Ceea ce uneşte marxism-comunismul şi neo-marxismul userist este ... elanul. Lipsiţi de realizări care să le justifice ascensiunea politică, liderii comunişti ne-au oferit în anii‚ 50 ... elanul revoluţionar. Mai apoi, ei ne-au oferit diverse alte forme de elan: elanul solidarităţii, elanul forţelor creatoare, elanul muncitoresc, etc. Elanul se găsea până şi în Imnul Republicii”, a scris Varujan Vosganian, sâmbătă, pe Facebook. De notat și că presei nu i s-a permis să ia parte la dezbaterile și votul privind modificările Statutului.

Reglări de conturi în familie

Dincolo de aceste aspecte, desemnarea lui Dan Barna în rol de prezidențiabil al USR este o mișcare strategică menită să-l pună pe ex-premierul Dacian Cioloș în fața faptului împlinit. Aceasta în condițiile în care Cioloș își dorește cu ardoare să candideze la Cotroceni, negocierile vizând desemnarea unui prezidențiabil comun al Alianței USR-Plus fiind blocate, în prezent, datorită orgoliilor și a faptului că nici Barna și nici Cioloș nu vor să facă un pas în spate.

Cioloș vrea să candideze la Cotroceni

La ora la care Congresul USR l-a anunțat pe candidatul Barna, se desfășura o ședință a conducerii Plus, iar aliații nu s-au grăbit deloc să adopte aspirantul oficializat de Uniune. Mai mult chiar, Dacian Cioloș a anunțat că cei din Plus vor organiza și ei un congres pentru a-și anunța prezidențiabilul – este de domeniul evidenței că acesta este chiar Dacian Cioloș, care depune eforturi pentru a nu ieși din calculele pentru Cotroceni. Așadar, în pofida aparențelor încurajate de ambele tabere, Alianța USR-Plus nu și-a tranșat încă problema candidatului unic pentru Cotroceni, problemă ce suscită orgolii și presiuni de culise. La Congresul USR a participat și Nicușor Dan, care își face lobby pentru candidatura sa la Primăria Capitalei.