Conducerea PNL este acuzată de reprezentanții USR că, prin votarea lui Florin Iordache în fruntea Consiliului Legislativ, a nesocotit mesajele președintelui Klaus Iohannis, care a cerut ca cele două partide să se înțeleagă pentru a guverna împreună, după alegerile parlamentare.
Parlamentarii USR susțin că cei care au contribuit la alegerea lui Florin Iordache ar fi persoane din afara PSD. Atât PSD cât și PNL i-ar fi păcălit, cvorumul pentru desfășurarea votării fiind constatat abia la sfârșitul ședinței de alegeri, contrar legii. „Eu nu pot să îi bănuiesc pe colegii mei din USR, mai degrabă spun că e cineva de la PNL să fi votat. Dar nu cu ordin de la partid. E posibil ca cineva din USR să-l fi tăiat pe Augustin Zegrean de pe listă, dar să-l voteze pe Iordache, bag mâna în foc că nu”, a declarat, pentru EVZ, deputatul USR Stelian Ion.
El neagă orice negociere și blat cu PSD, „sunt vorbe aruncate aiurea de PNL”, pentru obținerea funcției de șef de secție în Consiliul Legislativ pentru senatorul USR George Dircă. Pentru că parlamentarul USR de Galați nu s-a mai regăsit pe listele de candidați pentru alegerile parlamentare, s-ar fi propus, individual, pentru Consiliul Legislativ, negociind singur pentru a obține voturi, „din comisiile juridice și de peste tot”. USR pare să se delimiteze, astfel, de senatorul care, acum, îl secondează pe Florin Iordache în conducerea Consiliului Legislatv.
„George Dircă nu a fost o miză pentru noi, ca să zicem că merita vreo negociere. Este un jurist foarte bun, noi nu aveam nici un motiv să ne opunem acestei candidaturi. Am spus că îl susținem. Sincer, nu aveam așteptări că va fi ales. Nu am crezut că va fi ales, nici eu, nici colegii. Poate că nici el, dar rezultatul acesta a fost. Acum că asta este o vină a USR, mi se pare aberant să ne ducem pe direcția asta”, comentează parlamentarul USR, Stelian Ion.
Scandalul Iordache îi avantajează, electoral, pe liberali
Singura explicație pentru USR este că Florin Iordache a fost ales cu sprijinul PNL, de persoane venite din alte partide, dar care au rămas prieteni cu Iordache. „Din păcate nu avem o probă materială ca să arătăm că aceștia au votat cu Florin Iordache. Și un conflict din acesta, care nu ar fi trebuit să existe, să fi fost evitat. Era bine să fi fost evitat. Dar eu cred că celor din PNL le convine foarte mult acest conflict. Au profitat de faptul că, pusă imaginea lui George Dircă lângă Iordache, pe ei îi avantajează cumva, electoral”.
Atitudinea neloială a PNL față de USR ar putea avea consecințe post electorale majore, crede deputatul USR: „Este evident că în momentul în care tratezi cu lipsă de respect, în care manipulezi, minți și duci lucrurile într-o direcție incorectă față de un partener, nu poți avea așteptarea să primești altceva”, spune Stelian Ion. El a făcut trimitere la președintele Klaus Iohannis, care la fiecare întâlnire „a transmis și către noi, și către PNL” un mesaj clar: „Băgați-vă mințile în cap, așezați-vă la masă, faceți în așa fel încât să vă înțelegeți pentru că veți guverna împreună”.
În opinia lui Stelian Ion, conducerea PNL „nu ține cont de mesajul președintelui” sau nu l-a înțeles: „Și atunci, se întâmplă lucruri de genul acesta, care pot periclita relațiile dintre USR- PLUS și PNL, inclusiv după alegeri. Sperăm să fie doar un moment de precampanie, trecător, și să ne vedem de o campanie în care să vorbim fiecare de proiectele lui, de echipa pe care o avem. OK, putem critica, dar să criticăm cu chestiuni factuale, nu cu născociri și cu minciuni. Asta deja nu mai e campanie electorală corectă. Ne ducem în altă zonă, a manipulărilor”.
Cum poate fi înlăturat, Florin Iordache, din fruntea Consiliului Legislativ
Membru al Comisiei Juridice, deputatul Stelian Ion a ținut să precizeze că Florin Iordache poate fi înlăturat din fruntea Consiliului Legislativ. „Ideea asta că Florin Iordache e șef CL pe viață, e o prostie. El va trebui, din când în când, să depună un raport în parlament. Așa cum fost votat, i se poate propune revocarea. Bineînțeles că trebuie modificam legea Consiliului Legislativ, iar USR, pe lângă sesizarea la CCR, a depus deja un proiect de lege prin care legea 73/93 să stabilească durata mandatului și condițiile”, a spus Stelian Ion.
„Eu sunt convins că ne vom mobiliza toți colegii, evident, și cu PNL, și sper că de data asta vom reuși. Dar cred că trebuie așteptate alegerile pentru că, în formula actuală, va găsi Florin Iordache pe la câte un partid, un ALDE, Pro România, UDMR, nu știu ce alt partid care a trecut in PNL și și-au schimbat haina cu alta, ca să obțină voturi. Deci acum, în formula asta ne-au demonstrat. De aceea și președintele a spus foarte clar: „acesta este rezultatul majorității toxice pe care PSD-ul încă o formează în actuala legislatură”, a încheiat Stelian Ion.