Trupele guvernamentale din Sri Lanka au invadat oraşul Kilinochchi, centrul de comandă al grupării Tigrii Eliberatori ai Tamilului Eelam (LTTE), informează Reuters.
"Căderea oraşului Kilinochchi va fi curând realitate", a spus un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării din Sri Lanka. Este pentru prima dată în ultimii zece ani când trupele reuşesc să intre în oraşul din nordul ţării.
LTTE s-a format în 1976, militând împotriva dicriminării minorităţii tamil. Rebelii cer, în numele tamililor, o regiune autonomă în nord-estul statului.
După ce Sri Lanka şi-a cucerit independenţa de coroana britanică, în 1948, statul a fost condus de guverne cu majoritate singaleză.
Primele lupte între LTTE şi armatele guvernamentale s-au consemnat în 1983. Potrivit datelor oficiale, circa 70.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în luptele din ultimii 25 de ani.