Editura Evenimentul si Capital

CONFLICT ÎNTRE PUTERILE ÎN STAT. Un membru CSM cere sesizarea Curții Constituționale în cazul Gabriel Oprea

Autor: | | 3 Comentarii | 1136 Vizualizari

Judecătorul Cristi Dănileț, membru al Consiliului Superior al Magistraturii(CSM) a solicitat astăzi acestui for ca, în calitate de ”autoritate obligată prin Constituţie să garanteze independenţa justiţie” să reflecteze asupra necesităţii de a sesiza Curtea Constituţională a României (CCR) pentru conflict între puterea legislativă și cea judecătorească. Dănileț își argumentează solicitarea prin faptul că, în ultimii ani, Parlamentul a refuzat să încuviințeze urmările penală a unor polticieni, ultimul caz fiind cel al senatorului Gabriel Oprea, fost vicepremier.

”Din nou Parlamentul împiedică începerea urmăririi penale cu privire la un ministru sau fost ministru. Aceasta înseamnă că nu se poate face cercetarea mai departe pentru a se stabili vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane. Începerea urmăririi penale ar însemna doar deschiderea cadrului procesual în care se pot strânge legal probe şi persoana vizată şi-ar exprima poziţia faţă de fapta în care a fost implicată. În final, un judecător este împiedicat să stabilească asupra acestui aspect, pentru a se înfăptui justiţia, singura garanţie a respectării drepturilor şi libertăţilor omului şi restabilirii ordinii de drept in comunitate. În aceste condiţii, justiţia fiind cea impiedicată a se înfăptui din cauză că o putere politică a statului se opune, consider că este un conflict constituţional între puteri, Puterea Legislativă subrogându-se în atribuţiile Puterii Judecătoreşti cu privire la un membru din Puterea Executivă”, a scris judecătorul Cristi Dănileț pe blogul propriu.

El consideră că ”nu este firesc ca dosarele judiciare privind anumite persoane să ajungă la parlamentari şi să fie dezbătute în mod public ca şi cum Parlamentul ar fi o instanţa judecătorească.”

”Afirm ferm că nu este atribuţia Parlamentului de a stabili dacă o anumită persoană a comis ori nu o infracţiune şi dacă este cazul sau nu ca o anumită persoană să fie trasă la răspundere penală. În faţa legii toţi oamenii trebuie să fie egali. Imunitatea parlamentarilor sau miniştrilor nu poate fi transformată în mod arbitrariu în impunitate. Dreptatea este cea care trebuie să domine societatea, nu privilegiile”, a adăugat Dănileț.

ULTIMA ORA. Cu cine STA IN CELULA Radu Mazare!

Pagina 1 din 1


Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI