Confesiune cutremurătoare a lui Mihai Neșu

Confesiune cutremurătoare a lui Mihai Neșu

Mihai Neșu le-a vorbit, prin Skipe celor 200 de participanți de la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova.

Mihai Neșu a început prin a vorbi despre cumplitul accident în urma căruia a descoperit credinţa.

„Eu am cunoscut Ortodoxia și am început să mă aproprii de Dumnezeu la 30 de ani. În viață nu există eșecuri, doar decizii greșite și drumuri care se închid.

Dar Dumnezeu ne deschide altele, e mereu lângă noi și ne ajută. Neliniștea din sufletul meu m-a determinat să vin către Ortodoxie. M-am gândit că trebuie să existe ceva mai mult decât lucrurile pe care le aveam când jucam fotbal: bani, mașini sau calculator. Pierzând tot, m-am gândit că trebuie să fie ceva mai mult!”, a spus Neșu.

Ne puteți urmări și pe Google News

„M-am simțit foarte rău vreo trei ani. Eu abia după doi ani și jumătate de la accident m-am făcut ortodox. Atunci am început să mă spovesc, să mă împărtășesc.

Am avut o perioadă foarte grea cu mine, cu cei din jur și nu eram mulțumit de nimic. Am crezut că nu mai există niciun fel de scăpare.

Schimbarea sufletului nostru necesită timp, dacă l-am murdărit și stricat în timpul vieții. Doar cu ajutorul rugăciunilor am reușit”, a mai spus fostul fotbalist de la Steaua şi FC Utrecht.

Mihai Neșu a povestit cum a ajuns inclusiv în mijlocul deșertului la Mănăstirea „Sfântul Antonie” din Arizona, unde a vrut să-l întâlnească pe Părintele Efrem Filotheitul:

„M-a primit altcineva acolo și i-am spus: Părinte eu caut o rețetă să-mi rezolve toate problemele.”Și el mi-a zis așa de frumos:

„Da. Bine faci. Noi îți dăm rețete, dar tu trebuie să începi să gătești". Atunci mi-am dat seama că aveam rețeta de mult prin atâtea învățături pe care le are credința ortodoxă, care este ca o hartă perfectă ce ne ghidează în viața asta. Nu este în altă credință o hartă mai bună. Toate celelalte sunt puțin distorsionate!”

„Din suferința mea, Dumnezeu a făcut ceva foarte bun, dar fără multă participare a mea. Singura mea voință era să caut ce e de folos pentru sufletul meu.

L-am lăsat pe Dumnezeu să lucreze așa cum știe El mai bine și iată că a reușit să transforme suferința asta într-un lucru minunat. Viața mea s-a transformat din ceva care putea însemna, cum zic unii, tragedie, blestem, într-o viață binecuvântată.

Pot să zic că acum sunt mai fericit decât înainte de accident. Pe lumea asta suntem de folos doar când încercăm să facem voia lui Dumnezeu. De multe ori avem și idei pe care să le punem în practică, dar nu știm care ne trebuie”, le-a mai spus Mihai Neşu tinerilor de la Iași.

Participanții la conferință l-au aclamat la final, i-au scandat numele ca pe stadion și l-au aplaudat ca la marile meciuri pe Mihai Neşu.