„Conferințele UVT” - „Un memorial între două Europe”, cu poeta Ana Blandiana

„Conferințele UVT” - „Un memorial între două Europe”, cu poeta Ana Blandiana

„Un memorial între două Europe” este tema prelegerii pe care scriitoarea Ana Blandiana o va susţine la Universitatea de Vest din Timişoara peste două zile, în cadrul seriei „Conferințele UVT”

Evenimentul va avea loc joi, 28 martie, între orele 18.00 şi 19.00, în Aula Magna a UVT. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Moderatorul prelegerii va fi scriitorul şi profesorul universitar Mircea Mihăieş.

Scriitoare (autoare a 26 de cărți publicate în română și a 60 de volume apărute în 26 de limbi) şi un reper al libertăţii civice din România, Ana Blandiana s-a născut la Timișoara. După absolvirea Facultății de Filologie din Cluj-Napoca, Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna, din Cluj. S-a numărat printre fondatorii Alianței Civice, al cărei președinte a fost între anii 1991 – 2002, iar în 1993 a inițiat, împreună cu soţul său, Romulus Rusan, Memorialul Sighet, iar în aprilie 1995, Academia Civică, pe care le conduce de la începuturi până în prezent. Din 2016 este membru corespondent al Academiei Române - notează timpolis.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News