Condusul pe zăpadă nu mai este o problemă

Condusul pe zăpadă nu mai este o problemă

În condiții de zăpadă, spun specialiștii, cea mai importantă este prevenția, adică atenția și precauția cu care ne aventurăm la drum.

Odată cu modificările climatice la care suntem cu toții părtași de câțiva ani încoace, precum și cu creșterea semnificativă a parcului auto, condusul a devenit în ultimul timp o adevărată loterie. În mod firesc, acest lucru ne obligă nu doar să fim mai atenți, ci și mai pregătiți, indiferent de anotimp. Totuși, dacă în alte sezoane drumurile sunt relativ mai sigure în ceea ce privește problemele de aderență, alunecare, etc., pe timp de iarnă riscurile sunt mult mai mari. Însă, dacă suntem responsabili, nu doar pentru siguranța noastră, ci și a celorlalți din trafic și a propriilor pasageri, condusul pe zăpadă nu mai reprezintă o problemă ci dimpotrivă. Fie că suntem din Buzău sau din alt oraș, apelarea la un service auto buzau autorizat, care să evalueze corect și eficient starea tehnică a autoturismului nostru, să ne schimbe cauciucurile cu unele de iarnă, să înlocuiască consumabilele și să remedieze anumite neajunsuri, poate face diferența între o experiență extrem de plăcută și un dezastru.

În condiții de zăpadă, spun specialiștii, cea mai importantă este prevenția, adică atenția și precauția cu care ne aventurăm la drum. Asta înseamnă, în primul rând, să ne asigurăm că mașina are revizia făcută într-un service auto Cluj Napoca de încredere, indiferent că discutăm de un oraș mare precum Cluj Napoca sau de o localitate mai mică, dar și că suntem în permanență echipați cu tot ceea ce ne-ar putea folosi în caz de urgență: lanțuri, material antiderapant, lopată etc. În România, condusul pe timp de iarnă fără cauciucuri speciale reprezintă o contravenție însă, din păcate, nu puțini sunt cei care ignoră legea, devenind adevărate pericole pe șosele. De aceea, este important să știm că aceste cauciucuri au o importanță vitală atunci când conducem pe zăpadă, că rularea întregul an cu un singur tip de cauciucuri, all season, le reduce drastic eficiența, dar și că un cauciuc de iarnă uzat este poate mai inutil pe zăpadă decât unul de vară.

Din fericire, service auto Constanta și în toată țara sunt pregătite să ne ofere consultanța și sprijinul efectiv de care avem nevoie pentru ca mersul cu mașina în timpul iernii să devină o adevărată plăcere.

Ne puteți urmări și pe Google News