Primarii Emil Boc, Gheorghe Ştefan, Mircea Hava nu participă la şedinţele PDL de la Braşov. Falcă a spus că probabil va susţine Mişcarea Populară

Primarii Emil Boc, Gheorghe Ştefan, Mircea Hava nu participă la şedinţele PDL de la Braşov. Falcă a spus că probabil va susţine Mişcarea Populară

Conducerea PDL se reuneşte în acest sfârşit de săptămână la Braşov, în şedinţa Biroului Permanent Naţional şi a Colegiului Director. Democrat-liberalii au avut o săptămână grea, după ce 11 parlamentari ai PDL şi-au anunţat înscrierea în PMP, în ultimele două zile, Elena Udrea dând tonul plecărilor.

Potrivit surselor EvZ, după parlamentari, şi primari democrat-liberali urmează să îşi anunţe susţinerea pentru Partidul Mişcarea Populară în perioada următoare. Chiar dacă legea blochează migraţia primarilor şi a altor aleşi locali, care şi-ar pierde mandatul dacă ar demisiona din partidul pe listele căruia au fost aleşi, nimeni nu îi împiedică pe aleşii PDL să se înscrie în Fundaţia Mişcarea Populară, au mai precizat aceleaşi surse. De altfel, la reuniunile PDL de la Braşov nu participă Emil Boc, primarul Clujului, Gheorghe Ştefan, primarul Piatra Neamţ şi nici Mircea Hava, primarul Alba Iulia, trei dintre cei mai importanţi primari ai PDL.  Deputatul Elena Udrea a afirmat, azi, răspunzând unei întrebări, că probabil Emil Boc va explica de ce nu a mers la şedinţa PDL de la Braşov, adăugând: "Să zicem că poate fi un semn pentru PDL". Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a afirmat că, cel mai probabil, va susţine Mişcarea Populară. Nu doar primari ai PDL ar urma să susţină PMP, dar şi primari din alte partide. PDL, pe urmele PP-DD Prin plecările de ieri, la doar 4 zile de la înregistrarea oficială, PMP are deja 15 parlamentari. Printre cei care şi-au anunţat, ieri, transferul la formaţiunea susţinută de preşedintele Traian Băsescu se află parlamentarii Camelia Bogdănici, Florin Secară, Mihai Rogojan, Florin Gheorghe, Dragoş Gunia, Andrei Voloşevici, Florin Popescu, Petru Movilă, Daniel Geantă şi Adrian Gurzău. Tonul a fost dat joi, de Elena Udrea care a părăsit PDL şi a aderat la PMP. Alţi patru parlamentari PDL, inclusiv Eugen Tomac, trecuseră deja la PMP de anul trecut. Toţi aceştia au participat, ieri, la reuniunea Colegiului Naţional al PMP, organizată la Sighişoara. Flutur, şef de campanie pentru alegerile europarlamentare Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, după încheierea Colegiului Director al partidului, că a fost stabilită strategia pentru alegerile europarlamentare cu termene foarte precise, iar șeful de campanie pentru alegeri va fi Gheorghe Flutur. De asemenea, președintele PDL a spus că în fiecare organizație județeană a partidului, șef de campanie va fi președintele filialei respective, informează Agerpres.  Pentru debutul de pre-campanie a alegerilor europarlamentare, Vasile Blaga a anunțat organizarea unui miting la București, sâmbăta viitoare, la care se așteaptă un număr mare de participanți, atât membri și simpatizanți ai partidului, dar și persoane nemulțumite de actuala guvernare.