Departamentul de Stat american a publicat, astăzi, fragmente ale discursului pe care Condoleezza Rice urmează să îl rostească la Washington, precizează AFP.
În cadrul discursului Rice se pronunţă vehement cu privire la atitudinea Rusiei, catalogând-o drept "tot mai autoritară în ţară şi mai agresivă în străinătate".
În acelaşi timp, secretarul de stat american avertizează Rusia că aderarea sa la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) şi la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică în Europa (OCDE) este "pusă sub semnul întrebării".
Acţiunile Rusiei în Georgia "corespund unei deteriorări a comportamentului său în ultimii ani", a declarat Rice, potrivit unui extras din discurs.
"Tabloul care se conturează din acest comportament este acela al unei Rusii din ce în ce mai autoritare pe plan intern şi agresive pe plan extern", a adăugat secretarul de Stat american.
"Candidatura Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) este în prezent pusă sub semnul întrebării. Aderarea sa la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), la fel", a continuat ea.
Totodată, Rice a sfătuit statele occidentale să dea dovadă de "hotărâre şi unitate" în relaţia lor cu Rusia.