Evenimentul Zilei > Actualitate > Condițiile în care elevii se vor putea reîntoarce la școală: Sorin Cîmpeanu a explicat toate măsurile ce trebuie respectate
Condițiile în care elevii se vor putea reîntoarce la școală: Sorin Cîmpeanu a explicat toate măsurile ce trebuie respectate

Condițiile în care elevii se vor putea reîntoarce la școală: Sorin Cîmpeanu a explicat toate măsurile ce trebuie respectate

Jumătate din unitățile de învățământ din România se vor întoarce la sistemul de învățământ cu prezență fizică începând de luni, 8 noiembrie, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, joi seară. Autoritățile statului au decis că fiecare instituție școlară trebuie să prezinte un procent de vaccinare de 60% pentru a putea reveni la sistemul de dinainte de vacanța de două săptămâni. Sorin Cîmpeanu a detaliat condițiile în care elevii vor putea să revină în bănci.

„Pragul de 60% (n.r. vaccinare) este acela care se conturează în urma discuțiilor cu INSP, Ministerul Sănătății, CNSU și cu toți cei implicați. De altfel, acest prag a fost invocat și de reprezentanții profesorilor prin sindicatele din învățământul preuniversitar și a reprezentanților elevilor prin Consiliul Național al Elevilor.

Peste 50% din școli ar putea relua cursurile cu prezență fizică

Această valoare de 60% va trebui să fie confirmată într-o hotărâre CNSU și mai apoi să facă obiectul comunicării și completării ordinului comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății. Am anunțat deja că toate aceste lucruri ar trebui să se întâmple în așa fel încât mâine (n.r. vineri, 5 noiembrie), în cursul dimineții, să puteam anunța regulile clare în funcție de care vor funcționa școlile din România.

Conform raportărilor de vineri privind rata de vaccinare, 54% dintre școlile și grădinițele din România (n.r. respectă pragul de vaccinare), cu o rată de peste 60%. Deci 54% din școli și grădinițe îndeplineau această condiție.

Sorin Cîmpeanu a explicat regulile ce vor trebui respectate

În paralel cu această condiție, vor rămâne în vigoare toate regulile din ordinul comun emis de ministrul Educației și ministrul Sănătății. Practic, la apariția unui caz de infectare într-o clasă, se suspendă cursurile cu prezență fizică în clasă.

La apariția unui număr mai mare de jumătate din numărul de clase din școală se suspendată prezența fizică în întreaga școală. Sunt regulile care sunt deja cunoscute.

De asemenea, în paralel cu aceste reguli, dacă o școală, chiar dacă are rata de vaccinare mai mare de 60%, 70%, 80%, 90%, are motive pentru care consideră prin Consiliul de Administrație, că nu poate asigura protecția sanitară, solicită trecerea în online, iar solicitarea va fi aprobată de către Inspectoratul Școlar Județean.

(Vor fi testați și profesorii de două ori pe săptămână cu acele teste rapide?) Da, am fost informați că procedura de achiziție se află în forma de contractare și vor ajunge acele teste pe bază de salivă. Testarea va fi făcută de două ori pe săptămână atât în rândul elevilor și preșcolarilor, cât și în rândul profesorilor și angajaților din sistemul de învățământ.”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, joi seară, în cadrul unei intervenții la Antena 3.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.