Condescu: "Nu avem forţa necesară să ne luptăm pentru titlu"

Deşi echipa Pandurii este liderul Ligii I la fotbal după 7 etape, Marin Condescu, preşedintele clubului din Târgu-Jiu, nu visează la Liga Campionilor.

Echipa Pandurii Târgu-Jiu a câştigat, cu 2-0 în faţa Rapidului, sâmbătă seară, pe teren propriu, şi ocupă primul loc în clasamentul Ligii I, cu 19 puncte cuceerite în 7 etape. Cu toate acestea, gorjenii susţin că nu iau în calcul câştigarea campionatului. "Am vrut să avem plăcerea de a juca fotbal şi cred că am reuşit. Este flatant să fim comparaţi cu Barcelona, iar pentru asta, este meritul lui Petre Grigoraş. Încă nu avem forţa să ne luptăm pentru titlu. Pentru asta, avem nevoie pe bancă de cinci sau şase jucători la fel de buni ca şi titularii", a declarat Marin Condescu, preşedintele "pandurilor", la Digi Sport. "Gorjenii visează la titlu? Să-şi dea două palme ca să-şi revină", a precizat şi Petre Grigoraş, antrenorul formaţiei din Târgu-Jiu.