Magistrații Curții de Apel Constanța au condamnat la închisoare cu executare trei cetățeni, un turc, un irakian şi un iranian, care au transportat pe Marea Neagră, cu ajutorul unei ambarcaţiuni, 154 de persoane de naţionalitate iraniană şi irakiană. Migranții au fost salvați de Garda de Coastă, în septembrie 2017, după ce ore întregi ambarcațiunea pe care se aflau a plutit în derivă fiind la un pas să se scufunde din cauza mării extrem de agitate.
Cele trei călăuze care au adus, la Constanța, în 13 septembrie 2017, cel mai mare număr de migranți care a debarcat pe litoralul românesc, au primit pedepse la câte trei ani și opt luni de închisoare pentru trafic de migranți, trecere frauduloasă a frontierei, conducerea unei nave de către o persoană fără brevet, punerea în navigaţie a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranţă. Instanţa a menţinut măsura asigurătoare a sechestrului dispus de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa asupra navei Ruya 1, aflată în custodia reprezentanţilor Portului Midia Năvodari.
Î urma cercetărilor efectuate de poliţişti, a rezultat că ambarcaţiunea „Ruya 1“ era condusă de cetăţeanul iranian G.M., de 32 de ani, împreună cu cetăţeanul turc Y.E., de 27 de ani, şi cetăţeanul irakian S.M., de 20 de ani, care au plecat împreună cu grupul de migranţi, în data de 12 septembrie 2017, dintr-un port situat pe coastele Turciei. După declanşarea procedurilor specifice de escortare a ambarcaţiunii în Portul Midia, unde au fost desfăşurate activităţi de debarcare, triere şi evaluare medicală a celor 157 de persoane, alături de celelalte instituţii implicate, au fost demarate cercetările la sediul Gărzii de Coastă.
Poliţiştii de frontieră au stabilit că la bordul ambarcaţiunii se aflau 154 de cetăţeni irakieni şi iranieni (56 de copii şi 98 de adulţi), care intenţionau să ajungă în mod ilegal în ţara noastră. Ca urmare a celor constatate, cele trei călăuze au fost cercetate pentru trafic de migranţi, trecere frauduloasă a frontierei de stat, conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător şi punerea în navigaţie a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranţă. Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă.(Foto-Garda de Coastă)