Mai mulți angajați din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Maramureș au fost condamnați la pedepse grele, de către judecătorii de la Curtea de Apel Cluj, după ce au pus la cale un mecanism de fentare a bugetului de stat prin restituiri de TVA.
După aproape opt ani de la momentul în care au fost arestați preventiv, grupul mafiot din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Maramureș a primit sentința definitivă.
Fostul director executiv Ovidiu Tămășan a primit șase ani de închisoare cu executare, în timp de foștii inspectori fiscali Grebleş Călin – Dan, Kadlec Robert – Daniel, Deac Remon – Adelin, Paul Ghiţă – Viorel şi Abrihan Crina – Smaranda, Cornea Daniel și Dorel Mariș au primit pedepse cu suspendare și au fost puși să plătească prejudiciul de 3.3 milioane de euro, adus bugetului de stat.
Inculpații au fost găsiți vinovați de faptul că au pus la punct o rețea infracțională prin care foarte multe societăți comerciale primeau de la bugetul de stat Taxa pe Valoare Adăugată (TVA), în baza unor operațiuni contabile fictive. Inspectorii fiscali efectuau controale și dispuneau restituirea TVA deși știau că operațiunile fiscale erau fictive. ”Aceştia au atras în activitatea infracţională numeroase societăţi comerciale, prin intermediul cărora erau solicitate rambursări de T.V.A., iar după ce aceste societăţi primeau banii de la bugetul statului, funcţionarii publici solicitau de la administratorii acestor societăţi să le predea în totalitate sau cea mai mare parte din aceste sume de bani. Societăţile comerciale care furnizau facturi fictive erau în general societăţi ai căror administratori aveau diverse relaţii cu inspectorii fiscali. Societăţile comerciale care au acceptat, voit sau nevoit, să înregistreze facturile fictive şi să solicite rambursările ilegale de T.V.A. au fost selectate pe baza informaţiilor fiscale pe care le deţineau, în virtutea atribuţiilor de serviciu, inculpaţii inspectori fiscali”, se arată în rechizitoriu.
Directorul și-a tras o instalație de încălzire
Procurorii mai spun că directorul Ovidiu Tămășan a închis ochii la abaterile de ordin fical comise de o firmă din Baia Mare, iar în schimb a primit o instalație de încălzire în valoare de 2.500 de euro. ”În aceeaşi cauză, în luna martie 2008, Tămăşan Ovidiu – Cristian, în calitate de funcţionar public cu atribuţii de control, în cursul unei inspecţii generale la o societate comercială, prin intermediul coinculpatului Kadlec Robert – Daniel, a pretins ca administratorul societăţii respective să îi executate o instalaţie de încălzire în valoare de 2.500 euro, pentru a ignora abaterile fiscale de care avea cunoştinţă”, se arată în rechzitoriu.